If you wonder where I am: since a few years ago I’m writing more on Medium than here; it seems I must enjoy it better. (And I like to read a lot from there, as well.)
But, don’t worry: here is a selection of my posts there, hosted with support from my company (hopefully, I’ll also keep it up to date in the future) – these are all accessible without subscription, and without any limitation whatsoever, i.e. they are all “friend links”!
Enjoy!
(Aproape) Scurt și la obiect:
Deși, sigur, fiecare model de MacBook, sau de laptop sau de computer, în general, se adresează diferitor grupuri de utilizatori, cu cerințe, nevoi și dorințe proprii, eu aș alege – mergând pe logica personală* colorată mai jos – MacBook Air-ul din 2020† mai degrabă decât noile modele de Pro lansate recent!
* Sunt programator; îmi plac computerele puternice, dar ușoare; și nu (mai) vreau niciodată vâjâit de fan!
† Bias: am deja un M1 Air, și-l apreciez enorm! 🙂
În orice caz, aș recomanda neapărat Apple Silicon, at least for now (and, probably, the following years), dacă software-ul care se dorește a fi rulat nu e Intel only.
Snap! I’ve got…
I don’t know about you, but I don’t care much about the rumored new (colorful?) MacBooks, be them even with M1X/M2 (whatever the name would be and… bring).
For me, the 2020 MacBook Air with M1 is absolute nirvana now. Rare feeling, that’d only (maybe) compare with the time I’ve got my first 386 (SX), 28 years ago!
(My only small regret after ordering this device is that I wasn’t an earlier bird this time. I insisted to myself to wait 3 months or so, since launch, for “just in case”; although it’s coming with an old design, it’s still new hardware so I would have otherwise been too much stressed, I guess, I’ve said.)
Anyway, while I’ve got it on my desk since about a month ago – and I was really impressed during the initial tests I’ve made (although I indeed envisioned I would be even more enthusiastic and, for some reason, e.g. I’m old, haha, at the beginning I was’t) – I’ve only entered full software development with it and Xcode two days ago (due to inertia, plus other factors too, that’s how life goes).
But I must say: I’ve now finally understood why power functions are called this way in maths!
Poate ați văzut pe VIES (serviciul de validare a numărului de înregistrare pentru TVA al UE): de la 1 ianuarie 2021 Regatul Unit nu mai apare în lista de țări, așa cum ne așteptam; suntem după Brexit și după perioada de tranziție.
Dar… surpriză. Apare Irlanda de Nord. Cu prefix XI. What the?…
Dacă vindeți servicii (ex. software), nu vă speriați, totuși. Nu trebuie să adăugați Irlanda de Nord în drop-down-ul de regiuni de pe site-ul de request/purchase ca teritoriu special, nici să cereți numărul de înregistrare pentru TVA celor care cumpără de la Dvs. de acolo.
Treaba se aplică pentru bunuri – spor la studiu dacă în direcția asta vă interesați. Eu n-am mai citit însă nimic după ce-am găsit fraza cheie care mă interesa pe mine: punctul 42, indicând faptul că aplicabilitatea Protocolului pentru Irlanda de Nord nu se referă la servicii.
Unii zic că nu-i nimic magic la Apple Magic Mouse. Cum să fie magic dacă tre’ să-l întorci într-o parte să-l încarci! (Deși e nevoie de asta atât de rar; din experiență vorbesc, am modelul de 3 ani și jumătate și nu știu dacă am trecut de duzina de încărcări.)
Cei mai mulți îl apreciază însă pentru că n-ai nicio rotiță care să adune praful și poți totuși face touch-scroll (atât vertical, cât și orizontal!), ușor. Și contrar așteptărilor, e power user-oriented too: are right click support built-in, doar tre’ să-i dai enable din OS. 
Eu sunt însă de părere că e magic dintr-un alt motiv; tot legat de praf, ce-i drept: n-ai de curățat murdărie lipită pe sub el, nici de Crăciun; un altul de la Microsoft pe care-l folosesc în paralel pare-a fi atât de religios încât cere ritual (frecare de picior) măcar o dat’ pe săptămână – slujbă de duminică, whatever!
Ghiciți oare de ce, din ăst extras, de jos?
Problema-i spațiul, măi, când folosiți justification. Și mai ales când nu-i cu hyphenation.
Nu-i bine-așa, băieți și fete! Căci n-aveți numai cititori miopi; și-alinierea-i nașpa, chiar deranjantă-n bloc:
Un exemplu mai real s-ar vrea? Acum! Și sunt ca ăsta mii:
Cum se rezolvă? Simplu: stopuri pe riglă, folosiți Tab, și ați scăpat! Iar cititorii, later, vor fi apreciat. Și alte cărți de-acolo vor mai fi cumpărat.
Publicat inițial în engleză (și mai puțin aberant-poetic), pe Medium.
Dacă nu v-ați avântat deja pe drumul schimbării: în loc să vă cumpărați un nou iPhone anul ăsta, mai bine fiți early adopter de banii respectivi și-ncercați un Mac nou, M1!
MacBook Air, Pro sau Mac Mini, care vi se potrivește mai bine!
Foarte rar îmi permit să dau asemenea sfaturi — de frică să nu mă-njurați peste timp — dar acum, citind review după review, sunt aproape convins că-i foarte mică șansa de reproș.
OK, OK, putem și să rămânem… mai raționali. Și să cumpărăm doar peste 2-3 luni, să fim și mai siguri, de-i voie să zic așa. 🙃
Update (mai 2021): e absolutely DA!
Când eram la școală nu prea citeam; nici măcar ce era obligatoriu. (Poate dacă n-ar fi fost nimic obligatoriu aș fi citit și eu măcar câte ceva.)
Până-ntr-a șasea-șaptea când — păstrând însă vechiul obicei în legătură cu beletristica, fie ea clasică ori mai modernă — (am descoperit-o și-)am început să învăț programare. Și, cum școala era mult înapoiată în domeniul ăsta, am început să citesc pentru a învăța. Citeam cu plăcere; pentru că de plăcere învățam. Pascal, C++, ori funcții sistem MS-DOS, tot ce prindeam.
Mulți ani mai târziu — după ce-am trecut de Java, .NET și chiar și de-un pic de iOS — mi-a (re)venit, în sfârșit, și mie ideea (sau mintea la cap): hai să-ncerc și altceva.
Și-a-nceput, într-adevăr, să-mi placă și să citesc, pentru-nceput mai light; o carte, apoi alta și tot așa, hobby-u’-i gata, literatură — here I come; stay tuned!
(Nu vă spui însă ce cărți citesc, să nu mă fac de prea mândră minune. Totuși: Ioana zice că pe multe dintre cele ce mi-au ajuns recent pe masă le citise prin gimnaziu sau chiar în generală…)
“Problema”-i că de programare (mai nou chiar și de-un pic de related graphic design) nu pot — nu vreau — să mă feresc.
Așa că tre’ să-mi împart timpul cumva. Și ăsta-i scopul articolului de-aci: să-ți zic cum fac asta eu într-un mod cât de cât simplu — poate te-ajută, ori poate nu, cin’ poate ști.
Pe scurt, că fu destulă introducere mai sus, e doar atât de zis: luni, miercuri, vineri și duminică citesc doar beletristică, iar marți, joi și sâmbătă de toate ce-au rămas: tehnologii, computere, frameworkuri și alte “porcării”.
Actualizare: Enciclopediile și cultura generală, cum nu se-ncadrează nici la categoria professional learning descrisă mai sus și, desigur, nici la beletristică, pot să rămână de citit random, câteodată. Sau, putem folosi timpul duminicii sau cel al zilei de luni pentru ele și evităm așa, de suntem intrigați, și zilele consecutive de-același tip.
Cu-n pic de împărțeală timpu-i de-ajuns, să știi!
Fotografie de OVAN pe Pexels.com
Nu, de data asta nu vreau să scriu despre programare – fie ea obiectuală sau de alt fel. Inspirat de povestirea ”Medelugojului” dintr-o carte de-ale lui Paraschivescu, voi scrie în schimb despre câteva obiecte importante din viața mea de până acum, multe totuși legate (n-avea cum altfel) de tehnologie. Atâtea câte îmi aduc aminte și în ordine cvasi-cronologică, I hope:
Mersul trenurilor – tipărit: Aveam numai 9-10 ani când spuneam tuturor că vreau să devin fie mecanic de locomotivă, fie… ”boactăr” (în sensul extins de persoană care muncește la ghișeul de informații a unei stații de cale ferată.) Îmi plăcea foarte mult să caut – și să optimizez! – variantele de călătorie dinspre orice stație către orice altă stație CFR; magistralele și liniile secundare, dar și tabelele cu timpi prezentate nu mai aveau niciun secret pentru mine. Iar când mă întreba cineva la ce oră are tren spre orașul X, eram în extaz; urma să caut în carte câteva minute și să-i fiu cuiva util cu adevărat – un sentiment deosebit (deși, între noi fie vorba, eu tare mi-aș fi dorit să mai caute cineva să meargă și în orașe mici de prin complet alte părți ale țării, nu numai de pe-aici, de pe-aproape, că așa nu prea avea farmec.)
Statele lumii (ediția 1985) – enciclopedia tipărită: Ai de capul meu mult am mai jumulit-o; îmi plăcea foarte mult pentru că oferea informații despre toate țările independente ale lumii. Puteam citi despre U.R.S.S. dar și despre Vanuatu sau Kiribati, la fel cum puteam citi despre R.S. România dar și despre Haiti sau Swaziland (actualmente Eswatini). La vârsta respectivă nu înțelegeam prea bine cu ce se mănâncă organizarea politică a statelor (nici nu citeam secțiunile de istorie), habar n-aveam e socialismul sau capitalismul, dar îmi plăceau mult, mult de tot… datele însele! Deși nu era nouă când a ajuns la mine, această carte a fost, probabil, unul dintre cele mai reușite cadouri pe care le-am primit de la tata. (Fiul meu cel mare, la 10 ani, pare să aibă fix aceeași pasiune acum, fără să i-o fi insuflat prea forțat. Am comandat recent aceeași enciclopedie – ediția din aprilie 2020 – și e cu ea în mâini ore bune în fiecare zi.)
Pascal și Turbo Pascal – două volume care mi-au deschis ochii; programare structurată, here I come. Era să le pierd însă, la un moment dar nefericit, că am intrat cu ele-n ghiozdan într-o librărie, iar la ieșire m-au verificat. Am trebuit să aștept o oră sau ceva pe-acolo să facă inventarul și totuși am scăpat; erau cumpărate într-adevăr de-acolo, însă altă dată… (Puțină minte avea – sau încă are – copilul aiurit din mine: cum să intri cu ele înapoi în librărie! Mai ales că scria undeva să anunți la intrare dacă ai produse ce-ar putea fi vândute acolo sau ți se confiscă!…)
Compton’s Interactive Encyclopedia: primul CD cumpărat, atâta l-am “frunzărit” și pe ăsta până n-a mai mers deloc – nici cu zgomot ciudat, nici fără – unitatea CD-ROM a calculatorului (cumpărată și ea, ca upgrade separat pentru PC, cu ceva timp în urmă.) Era extraordinară ideea de a avea pe un singur disc – atât de mic! – atâta informație; Google nu exista pe-atunci, iar Internet-ul era (dacă apăruse) pe minute de dial-up, facturabile sau cartelabile. Îmi plăcea mult articolul despre limbile vorbite pe Pământ; limba Haida (parcă așa se numea, localizată pe undeva prin Canada) era cea mai interesantă, mi-a rămas și azi în minte vocea crainicei; cred și acum că nu poate fi vorbită fără să împroști salivă (chiar și de porți mască – trebe vizieră!)
Visual C# .net Standard (2002): primul pachet de software development achiziționat. Ca persoană fizică; încă nu lucram, doar învățam. Am și-acum cutia verde. Și cartea de scurtă introducere în tainele .NET-ului cu care venea. Oh my.
… chiar dacă mi-au zis că au pățit-o și unii prieteni buni. Azi însă mi s-a întâmplat și mie; nu mai pot fi deloc Toma de-acum.
Deși am actualizat manual OS-ul zilele trecute, azi – când lucram mai bine și fără nicio avertizare – zice că “Windows se închide” și trece la ceva update mic. Cât o fi el de important și chiar dacă am lăsat pe actualizări automate noaptea, așa ceva nu-i posibil – era ziua-n amiaza mare. Noroc că salvez ce-am în lucru mereu… Și că aveam chef și de-o mică gustare, potrivindu-se cumva la fix. :p
(Și nu, sigur n-am apăsat eu pe închidere, n-am aprobat vreun dialog și nici n-am folosit vreun key shortcut de power down – la acel moment scrollam numai niște cod și-n rest… gândeam stăteam.)
Sorin Dolha's Blog 