HoloLens, UWP, moderație

De când am citit primele știri, apoi și mai și de când am văzut primele hands-on videos, am avut un grad imens de optimism în ceea ce privește succesul HoloLens. Consider și acum că este singura tehnologie care ar putea reînvia UWP și, în general, să mențină Microsoft pe piață pe termen lung și foarte lung.

(În pofida faptului că Surface merge foarte bine și – suprinzător – mulți tineri adoptă aceste PC-uri, trendul este clar: smartphone-urile au depășit desktop-urile și cresc în continuare. Iar Microsoft nu a prins acest tren: nici dacă ar lansa imediat un super-nemaiextralingură phone nu cred că ar mai prinde pe piață – e pur și simplu, too late. Așadar mizează totul pe o schimbare majoră de perspectivă.)

Și știe oricine a vorbit cu mine personal – chiar cred că HoloLens va fi o tehnologie revoluționară. Și și că în general, cred că hologramele sunt the next step și că vor înlocui smartphone-urile cu totul – într-adevăr, cine va mai dori ecrane mici în mână dacă are totul când vrea în fața ochilor, la o rezoluție mare și mai natural – 3D?

Totuși, acu’ vreo două zile am citit un articol pe Windows Central care m-a pus pe multe gânduri (atunci am dar un tweet dar am hotărât să-l rumeg o vreme înainte să scriu ceva). Nu, nu mi-am schimbat părerea despre tehnologia HoloLens în sine: sigur este excepțională și cel mai probabil Microsoft este cu mai mult de un pas înaintea competitorilor. DAR… poate că aceasta nu este suficient!

Traduc mai jos – nu profesional, recunosc, dar sper că inteligibil – câteva dintre pasajele care m-au făcut să cred și mai mult că cea de a doua opțiune din acest articol anterior este cea corectă. Este vorba despre aceea către care deja înclinam, ca programator, poate parțial în subconștient – de a deveni “agnostic” și de “a face de-acum afaceri cu toată lumea”, chiar dacă e mai greu, pentru a prinde sigur un loc bun pe piață și în viitor:

Dacă Microsoft a renunțat la zona mobilă, de ce n-ar renunța la un moment dat și la realitatea augmentată? Chiar dacă poate nu este corect să discutăm așa ceva acum, poate fi semnalul pe care Microsoft îl dă dezvoltatorilor, consumatorilor și presei. Apple și Google au un ecosistem pentru aplicații mobile care le permite să susțină orice schimbare de paradigmă în acest spațiu, iar UWP rămâne în urmă, în ignoranță.
În pofida hardware-ului nemaipomenit, precum cel de la Dell, HP, Razer și a liniei Surface a celor de la Microsoft, piața PC-urilor este în declin, și zona mobilă este “de vină”. Zilele “computerului familiei” au apus, cu tot mai mulți consumatori care realizează că nu mai au nevoie de un PC acasă. Dominanța Microsoft la nivelul desktop devine tot mai lipsită de relevanță. [Unificarea desktop, mobile și a altor device-uri] a părut un plan bun. Ce s-a întâmplat?
[Și] ce se va întâmpla dacă (și când) Apple va rezolva treaba [mai bine]? Microsoft nu va putea răspunde. Dintr-o perspectivă exterioară, strategia Microsoft pentru mobilitate pare să fie undeva între incompetență și “n-au nicio idee ce fac”.
Advertisements

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Computere și Internet and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s