Copiii și tabletele: bine sau rău?

group-school-kids-tablet-pc-classroom-education-elementary-learning-technology-people-concept-computer-having-fun-47488177Răspunzând la întrebarea de mai sus, eu zic că nici-nici. Din motive obiective, nu există încă studii care să indice ce se întâmplă dacă în copilărie folosești un număr de ore zilnic un calculator, o tabletă sau un telefon, fie aceasta pentru jocuri, video playing, citit, sau orice altceva.

Chiar dacă unii psihologi sau sociologi își dau cu părerea, eu cred că nu trebuie luată drept adevăr absolut. Sigur, expertiza lor în domeniu îi ajută să obțină o părere avizată, dar rămâne – până când statistica o va confirma sau infirma – părere.

Iar părerea mea – aceasta fiind complet neavizată, desigur – este că dacă vrem să ne răspundem la întrebarea aceasta acum putem să încercăm să gândim puțin singuri.

Pornim de la următoarele axiome:

  • Copiii care folosesc suficient tehnologia – în joacă sau pentru a învăța – vor deprinde abilități absolut necesare pentru viitorul lor. Cei care nu o fac, vor avea un handicap.
  • Copiii care folosesc prea mult tehnologia – în joacă sau pentru a învăța – ar putea avea probleme psihologice sau fizice dacă temerile unora se vor fi confirmat. Iar cei care nu depășesc o limită ar putea să se bucure de o viață mai lungă și mai săntoasă.

Concluzia e foarte simplă: să-i lăsăm să se joace pe tabletă suficient, dar nu prea mult, nu?

Problema grea e definirea acestor limite. Putem însă lua în calcul diferența de formă dintre cele două axiome de mai sus: prima indică, după părerea mea, certitudinea, pe când a doua eventualitatea. Eu aș zice deci că e, într-o anume proporție, mai importantă obținerea unei vieți intelectuale de top decât posibilitatea îmbunătățirii unei vieți fizice anoste.

Totuși, nu putem ghici proporția corectă, deci nici numărul de ore zilnic maxim acceptabil pentru relația copiilor cu tehnologia, dar cred că valoarea corectă este mai mare decât cea la care ne-am gândit inițial, în special dacă am lăsat – chiar și inconștient – părerile alealalte să ne macine înainte de a estima.

PS: Când spun să ne lăsăm copiii “să se joace” trebuie să înțelegem că de fapt spun “să învețe”: aproape orice joc generează abilități neînchipuite, în domenii aparent izolate.

Advertisements

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Sănătate și întreținere and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s