Preferințele mele IT și pentru software development

După cum știți, la bază sunt programator, dar de fapt am un job cu foarte multe pălării în cadrul IT și software development business. Totuși, sub fiecare dintre ele, am diverse preferințe și încerc să observ anumite tendințe din timp pentru a mă ajuta la perpetua planificare. Poate ajută dacă le împărtășesc, chiar și dacă doar pe scurt și cam dezorganizat:

  • Computere și sisteme de operare:
    • În continuare merg în special pe PC, dar prefer notebook-urile – Dell sau Acer (îmi place mobilitatea – pot lucra de acasă, deși nu e departe deloc biroul Zâmbet) chiar dacă performanța workstation-ului e garantat net superioară, la același preț; nu mă deranjează – în trecut oricum eram cu un pas în urmă față de trendurile hardware și m-am obișnuit cu câte un mic delay la runtime;
    • Prefer sistemele de operare Microsoft®, cu care m-am obișnuit de “mic”; am Windows® 8.1 acum, dar lucrez mai mult în mod desktop, așadar e ca și cum aș avea Windows 7; Windows 8 și 8.1 au venit cu unele probleme, am detaliat unele dintre ele (cu rezolvări, când au fost găsite) în blog post-uri anterioare, dar în principiul core-ul său bazat pe Windows 7 e bun; îmi plac Libraries – în loc de WinFS pentru cine-și mai amintește.
  • Tablete:
    • Utilizez des o tabletă Surface cu procesor ARM și Windows® RT 8.1; de fapt, o folosesc rar la birou (doar pentru unele teste), dar mi-e indispensabilă pentru uz personal acasă și când merg pe la părinți sau în mini-concedii; dar prevăd un viitor sumbru pentru ARM-uri deoarece par a fi îmbunătățiri multe pe partea de PC (Intel Atom) și date fiind legacy-urile și pur și simplu obișnuința, oamenii vor prefera fie desktop, fie tabletă cu sistem de operare concurent (de la Apple sau Google, ce au fost mult mai inspirate și au lansat mult mai devreme conceptele lor); cred că Microsoft, cu toată re-brand-uirea în companie de device-uri și servicii, nu va avea cum să prindă un os mare pe nișa asta; dar asta-i viața.
  • Telefonie:
    • Folosesc un HTC Mozart cu Windows Phone 7.8 și sunt foarte mulțumit. Folosesc puțin vocea (de fapt am un abonament XS și mai mereu am factura cu +0), dar citesc des mail-urile când sunt în deplasare fără tabletă, pentru a nota una sau alta, a gestiona lista de cumpărături, sau pentru a asculta muzică în autoturism (pe linia auxiliară); foarte rar folosesc și o aplicație externă Remote Desktop: atunci când chiar trebuie să rezolv ceva urgent – important e însă că pot. Nu mi se pare, așadar, necesar să cumpăr un alt device (cu versiunea 8 a sistemului mobil de operare); acest lucru are, desigur, câteva inconveniențe printre care: lipsa Kids Corner (Robert, fiul meu de 4 ani, folosește telefonul uneori, pentru jocuri sau aplicații educative, mai ales când suntem pe drum); imposibilitatea sincronizării cu tableta Windows RT (dar pe PC merge Zune software).
  • Servere, Cloud:
    • La birou încă folosim un Windows Server 2003 Small Business (e un Acer Altos – vechi dar bun). Știu însă că suportul extins se termină foarte curând pentru unele produse incluse (în speță, Exchange);
    • Vrem să ne mutăm în cloud – Windows Azure Infrastructure; am observat că tendința principală e să se virtualizeze hardware-ul în cloud și nu se prea optează pentru SaaS (cum spera Microsoft inițial); și pentru noi, pare a fi mai ușor să continuăm în acest fel.
  • Software de birou și unelte:
    • Folosesc în continuare Office (diverse versiuni, oricum mi-ar fi ajuns XP-uri) cu variantele noi de pe Windows RT și Windows Phone pentru mobilitate; dar încă n-am trecut la Office 365, deși probabil vom trece, odată cu mutarea în cloud;
  • Site-uri de socializare, servicii Web:
    • Am cont pe majoritatea site-urilor importante (dar am parole diferite – generate printr-un algoritm mental – vă recomand același lucru!); totuși, mai nou le folosesc destul de rar. Ca să obțin asta (și deci mai mult timp pentru lucrul efectiv) am recurs la o metodă simplă: am renunțat la link-urile favorite prea vizibile din browser toolbar sau Windows desktop și folosesc numai Address bar-ul pentru a deschide site-uri ca facebook.com;
    • Se pare însă că se poate obține valoare mare pentru business de acolo, avem așadar create pagini Facebook, LinkedIn și Google+ speciale pentru companie și/sau produsele mai importante; unii clienți preferă să ne “asculte” așa, în locul feed-ului clasic de news (pe care-l menținem, de asemenea, împreună cu newsletter-ele – deși astea din urmă devin tot mai rare);
    • Skype e util, dar îmi pare foarte rău că nu mai există Live Messenger; nu pentru că ar fi fost mai bun; dar uniunea celor două sisteme s-a făcut prost: parțial și “cu duplicate” – în stilul unui developer începător;
    • La nivel personal utilizez OneDrive (fostul SkyDrive) pentru stocare, am ajuns cumva (pentru că-s client fidel Complice) să am deja 28 GB available (clienților noi li se oferă 7 GB);
    • Mi-am setat telefonul să posteze singur fotografiile efectuate în OneDrive Camera roll, folder pe care l-am șeruit cu familia, așa încât atât eu cât și cei dragi au acces imediat la fotografii fără alte operații necesare – îmi place;
    • Pentru muzică continui să folosesc Apple ITunes; îmi place că nu plătesc abonament, pentru că nu am nevoie să descarc multe melodii; în plus, XBox Live și Music Pass de la Microsoft nu sunt dispobibile pe-aici; dar iau melodiile din ITunes și le încarc în Zune, apoi în telefon, fără probleme.
  • Console jocuri:
    • Pentru relaxare (deși Ioana îmi spune mereu că e supra-oboseală) mai rulez din când în când câte un joc pe un XBox 360 pe care l-am prins cu o reducere masivă în 2012 de Black Friday. Am câteva jocuri preferate, printre care Need For Speed Most Wanted și… Worms Armageddon. După ceva programare grea, sărind de la birou, merge și un old good Mortal Kombat. N-am Kinect, dar am auzit că-i fain. Concurența n-am testat-o, nu-s gamer “înrăit” și dacă tot m-am dus cu Microsoft unde s-a putut, am ales XBox.
  • Alte aparate:
    • Sony mi se pare singura variantă excepțională pentru: smart TV, playere, cameră video, aparat foto – full HD e necesar, mai ales dacă vrei să te bucuri cât de cât și în viitor de înregistrările de acum. Samsung e a doua opțiune pentru unele dintre device-uri (inclusiv home cinema, imprimante/scannere): prețurile sunt mai bune; merge și Phillips pentru
    • Ceasurile Casio sunt OK. Nu-s scumpe, arată rezonabil, și merg bine. Chiar dacă nu au mecanism elvețian. Nu sunt fan. (Aș fi vrut un smart watch de la Microsoft, totuși – deși știu că a existat o încercare nereușită, pe vremea MSN – poate mai încearcă).
  • Software development:
    • Am lăsat acest domeniu la urmă nu pentru că ar fi pe ultimul loc. De fapt, în ordinea importanței personale ar fi fost primul. Dar, riscam altfel să pierd minimum jumătate din cititori de pe la primul punct. Zâmbet
    • Dată fiind natura jobului, folosesc multe versiuni de Visual Studio: 2005, 2008, 2010, 2012 și chiar și 2013. Cel mai des, totuși, utilizez 2010 și pe 2012 – lucrez mai mult la proiecte .NET 4 și 4.5;
    • Prevăd o decădere abruptă pentru Silverlight™ app development, nu pentru că tehnolgia n-ar fi bună, ci pentru că deși Microsoft spune că va oferi suport mult timp pentru ea, a fost dată la o parte conceptual și trendul se supune;
    • În schimb văd un viitor deosebit pentru JavaScript® development în contextul HTML5 și al browser-elor care sunt mai “standard abiding”; tot mai mulți developeri migrează parțial de pe zona .NET către JavaScript® (de exemplu dezvoltând SPA-uri cu ASP .NET MVC), în contextul în care Microsoft a ales să suporte cât mai mult această platformă; avem acum posibilitatea creării aplicațiilor WinRT cu JavaScript® dar și noul TypeScript® language (făurit de maestrul C#-ului, Anders Hejlsberg) – un supra-limbaj extraordinar de util;
    • Pe WinRT nu văd să se dezvolte multe aplicații, dat fiind, probabil, relativul insucces al Microsoft în a prelua mai multă cotă de piață a tabletelor cu Surface-urile. Nici cu Windows Phone nu știu cât mai cresc. Înțeleg dorința de a unifica device-urile, am apreciat-o întotdeauna și o voi face în continuare, dar pe desktop puteau să vină de la început cu mai puțin WinRT impus; eu, de exemplu, nu folosesc din noul Ecran Start al Windows 8 pe PC decât OneNote, și numai pentru că n-am o licență de Office cu OneNote pentru desktop aici;
    • Singura șansă reală ca developerii de aplicații care au și componente mobile să prefere în continuare Microsoft technologies e punctul anterior: JavaScript®. Aici cred că Microsoft a făcut o mișcare excelentă, îmbrățișând această platformă (și spun asta chiar dacă, fiind suporter al limbajelor type safe, mi se părea că JavaScript® era obsolete de la o vreme.) Mi-am schimbat părerea odată cu TypeScript-ul, dar – parțial – chiar și de când lucrăm mai mult cu JavaScript® pur, odată cu o înțelegere mai bună a limbajului în adâncimea sa; avem cum produse pur JavaScript® (cu TypeScript support pentru cine vrea) și sperăm să ne asigurăm astfel și atingerea exteriorului zonei umbrelei Microsoft – mizăm doar pe faptul că vor îmbrățișa toate platformele HTML5 și JavaScript® standards, până la urmă;
    • Dar să nu uit și de aplicațiile desktop pure: aici WPF (din .NET 4/4.5) rules, am observat că în ultima vreme (în sfârșit) developerii au prins ideea (grea fu curba de învățare!), probabil mai ales că acum există și DataGrid, iar aplicațiile pot fi completate frumos cu WCF, Entity Framework, etc.;
    • Bazele de date profesionale rămân cu SQL Server, dar versiunea 2005 sau hai, 2008, e de ajuns în cele mai multe cazuri, după cum am observat; problema mare e însă că uneltele de dezvoltare își actualizează mereu versiunea de data tools, iar vechile MDF-uri nu se mai deschid, fără un DB upgrade (aia să fie însă singura problemă din lume!…);
    • Am și un cuvânt bun de spus pentru LightSwitch; dacă nu știți cu ce se mănâncă vă las să descoperiți singuri – merită, chiar și doar ca să vedeți unde s-a ajuns pe partea de light development.

Sunt mult mai multe de spus, dar n-am mult timp la dispoziție. Voi încerca însă să răspund la orice întrebări cât mai detaliat, dacă vor apărea. Mersi anticipat pentru ele!

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Computere și Internet and tagged , , , , , , , , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s