Aventurile căutării avansate UPC

Dacă folosiți un mediabox TV UPC, probabil știți deja că există în meniu o opțiune numită “Căutare avansată”. Eu o utilizez mereu pentru a căuta din timp emisiunile favorite și a prestabili înregistrarea lor automată (aparatul este cu DVR) în cazul în care nu voi fi prezent în fața ecranului la ora la care sunt transmise (și mi se întâmplă des).

Reținând cele de mai sus, continui povestea. Cu câteva luni în urmă, am avut parte de o surpriză. Plăcută, părea: cei de la UPC mă sunau să mă întrebe dacă totul este în regulă, întrucât apărea raportat în sistemul lor că ar fi fost unele căderi de semnal la postul din apartamentul meu. Probabil ele s-au și întâmplat, doar că n-au fost sesizate de mine ori nu au fost deranjante. (Când am instalat televiziunea digitală, n-am fost de acord cu schimbarea cablului coaxial existent din locuință, pentru că era parțial îngropat și n-aveam niciun chef de deranj, așa încât mă așteptam că nu e calitatea maxim posibilă, în special pentru semalul HD.) Totuși, mi-au propus să trimită un tehnician să verifice situația și am acceptat.

Peste câteva zile a sosit tehnicianul, care după câteva verificări, m-a întrebat dacă utilizez UPC Games; cum nu le utilizam, a propus să adauge o piesă mică, undeva pe cablu, la intrarea în apartament (nu știam atunci exact ce e), anunțându-mă că așa va merge totul mai bine decât până atunci. Zis și făcut.

Acum știu că acea “piesă” era, de fapt, un “opritor” pentru semnalul invers (cel de upload dinspre mediabox către serverele UPC). Probabil s-a fi gândit băiatul că așa nu vor mai detecta cei de la București problemele, chiar de-or mai fi, iar el ar avea mai puține deplasări la domiciliul clientului, trimis de acolo. Nasol moment.

Pentru că în aceste noi condiții, vă dați seama că funcția de căutare avansată (prezentată la început) n-a mai funcționat deloc. Nici după câteva restartări și revenire la setările din fabrică (ocazie cu care pierdeam setările canalelor favorite și multe alte opțiuni), ghidat sau nu de serviciul de relații cu clienții, nu mi-am dat seama de problemă (deși sunt absolvent UTCN Față jenată)…

În sfârșit, după vreo alte câteva săptămâni, am sunat din nou și am chemat iarăși un tehnician acasă – mă înnebunea lipsa funcției mele preferate din meniu. Noul venit a descoperit, și el, cu greu problema; noroc că mi-am amintit eu că anteriorul umblase la cablu. Și imediat ce a îndepărtat acel blocker nedorit, confortul inițial a revenit, în sfârșit, la casa mea! Complice

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Divertisment and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s