Antonescu vs. statul de drept

(… sau filmul nu bate viața.)

Primesc zi de zi informații zis-interesante despre președintele interimar Crin Antonescu, și – deși voi explica imediat de ce nici nu era cazul – încerc unele comentarii:

  1. Se indică faptul că este somnoros:
    • în opinia mea, acest lucru e omnesc; uneori sunt și eu, poate prea des;
    • în plus, dacă m-ați fotografia când clipesc, ați putea susține că am adormit, oriunde ar fi fost făcută fotografia; și cred că la fel vi s-ar putea întâmpla chiar Dvs.
  2. Se arară că în Parlament era la un moment dat pe locul 1 la absenteism:
    • după părerea mea, atunci când nu se depășește pragul minim necesar și suficient, calitatea, și nicidecum cantitatea, este cu adevărat importantă în cadrul activității legiuitorului: vrem legi bune, iar dacă-s mai puține, atunci când situația nu cere altfel, nu este deloc mai rău;
    • în plus, constrânși numai de forța electoratului pe care-l reprezintă, parlamentarii pot lua singuri decizii privitoare la actele legislative pe care doresc să le propună sau voteze în Parlament – cine aș fi eu să-i cer vreunui parlamentar (mal ales dacă nu a candidat în colegiul meu) să participe mai des la ședințe?
    • din viața politică dl. Antonescu nu mi se pare să fost deloc absent în ultima perioadă, iar acest lucru mi se pare mult mai important pur și simplu pentru că apreciez modul său – simplu, dar accentuat – de a acționa din acest punct de vedere pe scena publică; sunt indignat mai degrabă că nu e un mod comun de a face politică între membrii clasei politicienilor români, așa cum mi s-ar fi părut firesc.
  3. Se dovedește că vorbește prost limba engleză:
    • ciclul președinților români care vorbesc prost limba engleză pare să continue, dar nu văd în ce măsură acest lucru dăunează grav țării, cu toate că nu e nici de lăudat; există lideri europeni care vorbesc prost limba engleză sau alte limbi și există unii care au nevoie de traducător; niciunul, însă, nu cred că afectează, prin modul în care vorbesc, cu adevărat relațiile internaționale pe care le gestionează;
    • desigur, ar fi de preferat un președinte care să vorbească corect și fluent cât mai multe limbi de circulație internațională, date fiind prerogativele funcției, iar populația poate să considere acest aspect atunci când votează la alegerile prezidențiale; personal însă nu voi pune accent major pe acest subiect pentru că nu mi se pare important: în cadrul UE cel puțin, limba română – pe care dl. Antonescu nu are, din punctul meu de vedere, deloc probleme s-o folosească corect – este limbă oficială și utilizabilă în cadrul oricăror discuții la nivel înalt.
  4. Se atrage atenția că a participat la mitinguri electorale ale USL înainte de referendum, respectiv și-a salutat recent foștii colegi și a schimbat câteva vorbe cu aceștia înainte de începerea lucrărilor într-o ședință PNL, deși era în funcție de președinte interimar al României, constrânsă la neutralitate politică:
    • într-adevăr, președintele interimar este, pe perioada interimatului, supus – în principiu – acelorași constrângeri constituționale precum președintele ales și având prerogative similare; din punctul meu personal de vedere însă, consider că atâta vreme cât dl. Antonescu nu este președinte ales, ci doar interimar (locțiitor), își poate păstra calitatea de om politic activ, iar în campaniile electorale (precum cea de dinainte de referendum) nu cred că participarea la mitinguri politice îi este interzisă; iar salutul pentru foștii colegi liberali – atâta vreme cât nu a participat la ședința efectivă a partidului (a plecat înaintea desfășurării practice a lucrărilor, cel puțin conform acelor stenograme apărute în presă, fie ele mai demne ori mai puțin demne de încredere) – nu cred că-i poate fi imputat;
    • oricum, dacă se consideră că a încălcat Constituția, Parlamentul poate decide, chiar și în cazul președintelui interimar, suspendarea din funcție! Ar fi, dacă lucrurile s-ar îndrepta în această direcție, o situație extrem de ciudată – aceea de a avea doi președinți suspendați – dar, teoretic, soluția este posibilă și – de ce nu? – acceptabilă. Dacă Parlamentul ar decide că dl. Antonescu trebuie suspendat în urma celor menționate mai sus, aș putea vota pentru demiterea sa! (Dacă nu cumva ar demisiona dânsul în 5 minute de la suspendare, cum m-aș aștepta!) Altfel însă, consider că acestea nu sunt probleme reale de luat în seamă.
  5. Se spune că este egocentrist, din moment ce a anunțat că se retrage din viața politică, afectând – eventual – interesul PNL dacă dl. Băsescu se întoarce la Cotroceni după referendumul din 29 iulie:
    • într-adevăr, această declarație politică pare oarecum contradictorie: dacă președintele suspendat își redobândește funcția, dl. Antonescu trebuie fie să își respecte cuvântul păstrându-și onoarea, dar – posibil – afectând interesele politice ale partidului său, fie să rămână în viața politică, atrângându-și însă nemulțumire; totuși, trebuie ținut cont și de faptul că declarația inițială (chiar menținută, parțial, ulterior) a fost făcută într-un context anume, când nu exista cvorum și nici nu se vorbea de boicot;
    • personal, cred însă că dacă dl. Băsescu revine, iar dl. Antonescu se retrage, cum a declarat, interesul partidului nu este, de fapt, afectat (și poate chiar s-a discutat în prealabil, la nivelul conducerii PNL, decizia de a se face această declarație) și toată lumea poate fi mulțumită; imaginea dl-ui Antonescu ar putea rămâne ca un simbol de onoare pentru liberali și ar putea fi considerat exemplu personal pentru viața politică viitoare, chiar și în rândurile altor partide; personal, în acele condiții, vor fi bucuros că am susținut un om de încredere și sunt sigur că vor exista alte persoane capabile să continue lupta liberală;
    • pe de altă parte, chiar dacă dl. Antonescu nu s-ar mai retrage din viața politică la momentul respectiv, ci ar invoca o schimbare de opinie, pentru apărarea celor peste 7 miloane de voturi afirmative de la referendum, aș putea – la o adică – înțelege și acest lucru, mai ales că “rămășagul” era oricum pus în alte condiții (când nu era în vigoare niciun cvorum la referendum); sincer să fiu însă, aș rămâne cu un pic de gust amar în acel caz, din punct de vedere sentimental.
  6. În fine, este prieten cu dl. Victor Ponta – un plagiator (care așa rămâne, chiar și dacă plagiatul ar fi fost acceptabil la momentul lucrării sale de doctorat, din punct de vedere imagistic) și un susținător (încă!) al fostului ministru Rus, acestea pe lângă faptul că are convingeri politice esențial diferite de cele liberale (și între care, teoretic, se pot găsi foarte greu căi de mijloc):
    • deși nu-mi place nici mie Ponta, am înțeles (sau mai degrabă am acceptat) că dl. Antonescu a făcut acest pact cu PSD până când s-ar ajunge la posibilitatea practicării unei viați politice normale în România, moment în care cele două forțe politice cu convingeri diferite ar trebui să se despartă și să reia lupta democratică; personal, am sugerat de mai multe ori că nici n-ar fi trebuit constituită alianța USL, ori – mai degrabă – că ruptura ar fi trebuit deja să apară, în unele condiții anterioare, dar apreciez – din punct de vedere uman – faptul că legătura, bazată în special pe un țel comun, a reușit (și reușește) să reziste.

Toate cele de mai sus – referitoare la Antonescu sau PNL – mi se par însă complet lipsite de importanță, comparativ cu o situație recent apărută în țara noastră, riscând să elimine mult discutatul statut de stat de drept pe care aceasta l-a protejat uneori cu dificultate în ultima perioadă, în opinia mea, doar pe baza păstrării – până acum – măcar a aparențelor. Am vorbit puțin și în ultimele actualizări ale postului precedent despre această situație ciudată, dar am ținut să revin cu completări pentru că mi se pare – de departe – cea mai gravă situație, din punct de vedere juridic, prin care a trecut România din 1989 încoace. Iată faptele, în ordine cronologică – decideți Dvs. dacă este îndreptățită îngrijorarea mea:

  • joi, 2 august: Curtea Constituțională a României (CCR), în plenul său, emite o decizie de respingere a unor contestații formulate în urma referendumului de pe 29 iulie, motivându-le;
  • vineri, 3 august: decizia este publicată în Monitorul Oficial;
  • luni, 6 august: CCR, reprezentată de președintele Augustin Zegrean, pe baza semnăturii înlocuitoare unui alt judecător – posibil cu mandat, nicio problemă – trimite o adresă guvernului indicând faptul că, dintr-o eroare materială, nu s-a trimis inițial spre publicare un paragraf care ar trebui adăugat în textul deciziei;
    • paragraful nou (publicat, de asemenea, luni, și pe site-ul CCR) schimbă însă, cel puțin parțial, sensul deciziei, astfel:
      • textul inițial era: “Ratiunea pentru care acesti cetateni nu sunt inscrisi in listele electorale permanente rezida in faptul ca nu au domiciliu in tara astfel incat numarul acestora nu poate influenta cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor inscrise pe listele electorale permanente.”
      • adăugirea este: “In speta, insa, sunt aplicabile dispozitiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea presedintelui si ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul.” (L. 370/2004 nu este cea menționată pentru utilizare în legea referendumului, iar la alineatul menționat definiția listelor electorale permanente este alta, deși oricum capitolele ulterioare, necitate însă, ajung în final la concluzii similare cu cele din legea aplicabilă.)
  • marți, 7 august: guvernul obține conform legii, avizul Consiliului Legislativ, în care acesta indică faptul că nu se poate pronunța fiind un act al CCR, și trimite adresa către Monitorul Oficial, care face corecturile necesare, răspunderea pentru situația în care cererea de modificare nu ar fi fost pricinuită de o eroare materială revenind emitetului (CCR);
  • miercuri, 8 august: 2 judecători ai Curții susțin public, în presă, că ei nu au cunoscut conținutul paragrafului cerut a fi adăugat în Monitorul Oficial prin adresa CCR din 6 august, respectiv că nu exista în formularea pe care plenul CCR a decis-o pe data de 2 august, ca atare cererea de modificare a deciziei nu este urmare a unei așa-zise erori materiale, modificarea fiind – după părerea lor – ilegală, fiind impusă, oricum, în lipsă de cvorum de ședință, așadar în neconformitate cu legea de funcționare a CCR și a regulamentelor interne;
  • azi, 9 august: după părerea mea, parchetul ar trebui, dată fiind situația și declarațiile cu autoritate ale celor 2 judecători, membri ai Curții însăși, să se autosesizeze în cel mai scurt timp (sau să se fi autosesizat) ori să țină cont de sesizările deja apărute din partea unor persoane fizice și să demareze (apoi să finalizeze, cât mai repede posibil!) o anchetă în acest caz, dacă România dorește să rămână stat de drept, cum i-ar sta bine în continuare în Europa secolului 21. Așteptăm! (E adevărat că tot Curtea, în plenul său, va decide și soarta referendumului la un moment dat, însă acum, de drept este valabil textul din Monitorul Oficial, iar din pure motive de legalitate – poate invocate tocmai pentru a se elibera de greutatea reală a deciziei – s-ar putea ca plenul CCR să țină cont de propria decizie rectificată, chiar dacă judecătorii ar ști toți că ea a fost completată ilegal: până la proba contrarie, se prezumă nevinovăția tuturor!)

Ce este deci mai important: găsirea unor noi epitete “interesante” pentru dl. Antonescu, sau rezolvarea ambiguității de la CCR?

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s