E firesc

La prima vedere mi s-a părut și mie nefiresc, ilogic, chiar incorect, să fie șterși de pe listele electorale permanente cetățenii români care și-au stabilit domiciliul în altă țară: mă gândeam că (în condițiile legii) și aceștia au drept de vot.

Însă dacă analizăm puțin (utilizând numai logica elementară și minimum de cultură legislativă), observăm că totul este cât se poate de firesc, corect și în deplină legalitate. Motivele sunt următoarele:

  • Listele electorale permanente sunt definite corespunzând localităților, fiind incluși în cadrul acestora cetățenii cu drept de vot care au domiciliul în România.
  • Dreptul de vot al cetățenilor români cu domiciliul în alte state nu este suprimat – ei pot vota (pe liste suplimentare) – chiar dacă nu se regăsesc pe nicio listă electorală permanentă.

Corolare:

  1. Există posibilitatea teoretică ca la un scrutin să fie prezență de peste 100% la nivel național, dacă includem voturile din străinătate, deoarece procentul de 100% este dat numai de către cetățenii de pe listele electorale permanente.
  2. Dacă listele electorale sunt corecte, cetățenii români cu domiciliul în străinătate care nu votează la referendum nu pot ajuta la neîndeplinirea condiției de cvorum (deși pot ajuta la îndeplinirea ei, prin vot)!

Actualizare: Includ mai jos referințele juridice pe baza cărora îmi susțin punctul de vedere (sursa: LegisPlus.ro).

CONSTITUTIA ROMANIEI (2003)

ART. 36
(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale.

LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 (actualizata)
Forma consolidata valabila la data de 29 Iulie 2012

ART. 5
(2) Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

ART. 17
(1) Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la secţiile de votare, organizate potrivit prevederilor Legii nr. 35/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 (actualizata)
Forma consolidata valabila la data de 29 Iulie 2012

ART. 26
(1) Listele electorale permanente pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale de pe teritoriul naţional se întocmesc de cãtre primarul comunei, oraşului sau municipiului ori al sectorului municipiului Bucureşti, dupã caz, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în Registrul electoral şi comunicate primarului de cãtre biroul teritorial al Autoritãţii Electorale Permanente care funcţioneazã la nivelul judeţului pe teritoriul cãruia se aflã localitatea.

ART. 27
(2) În lista electoralã suplimentarã vor fi trecute, de cãtre preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, persoanele care se prezintã la vot şi fac dovada cã domiciliazã pe raza secţiei de votare respective, însã au fost omise din copia de pe lista electoralã permanentã, […], cetãţenii români din strãinãtate[…].

Actualizare: Vroiam să adaug că, după părere mea, mini-recensământul anunțat pentru stabilirea listelor electorale permanente de la 29 iulie e cea mai mare prostie a guvernului Ponta de până acum. Cred că există suficiente instituții care dețin date concrete despre cetățenii români, doar trebuie preluate, verificate comparativ cu listele pre-existente, acestea din urmă trebuind actualizate acolo unde sunt inconsistențe, rezultând exact ceea ce trebuie: cetățenii cu drept de vot care trebuie înscriși pe listele electorale permanente corespunzătoare județelor și localtăților (incluzând cetățenii domiciliați în România), exact așa cum cere legea.

Cred că se poate face cu un serviciu foarte simplu de integrare a bazelor de date existente pentru a obține rezultatul într-un timp mult mai scurt decât cel până la termenul dat de CCR, în mod eficient și – cel mai important – transparent, algoritmul putând fi făcut public.

În opinia mea, un programator .NET poate construi aplicația necesară în cel mult 20 de ore de lucru, dacă i se oferă acces la schemele bazelor de date și la forma connection string-ului fiecăreia, presupunând că ar putea fi accesate dintr-un singur punct (fie și pe copii replicate). Smile

Actualizare: Astăzi, 6 august, Curtea Constituţională a trimis executivului o clarificare: „Având în vedere interpretările difeite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate de Curtea Constituţională, vă aducem la cunoştinţă faptul că, prin Adresa nr. 5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor art. 17 alin. 2 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a desfăşurat reefrendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea Preeşdintelui României, domnul Traian Băsescu”.

Art. 17, alin 2 din Legea 3/2000 indică faptul că e vorba de acele liste actualizate de primari până maximum la 5 zile după data anunțării referendumului. Cu alte cuvinte, CCR susține că are nevoie, de la guvern, de listele pe care deja le avea, de la BEC. Ciudată, deci, clarificarea! Atunci oare de ce a oferit inițial executivului atât de mult timp pentru a primi listele? Suspans!

Actualizare: USL declară că ei interpretează clarificarea Curții de azi în sensul sublinierii cuvântului actualizate. Guvernul înțelege că se dorește, practic, în continuare actualizarea listelor, așa cum ar fi trebuit să se facă înainte de referendum: presupun că scriptic. Altfel clarificarea ar fi fost un non-sens din partea Curții.

Eu consider deci că diferența esențială este că nu ar mai trebui mini-recensământul anunțat și că se va opera pe baza datelor înregistrate de instituții și autorități (așa cum am sugerat și eu anterior), deși – pe de altă parte – există și nu-știu-ce ordonanță care indică faptul că domiciliul scriptic trebuie să fie confirmat faptic în cazul unei anchete sociale și deci, eventualul mini-recensământ avea o oarecare pseudo-justificare și bază legală. (Țara întreagă însă, condusă fiind de guvernul USL de dinaintea suspendării președinteului, rămâne descalificată în ceea ce privește situația apărută: nu s-a făcut, de fapt, actualizarea listelor electorale la timp, deși era obligatorie, conform legii!)

Actualizare: S-a renunțat la acel mini-recensământ. Între timp, însă, a apărut altă aberație. Ca să nu pun la îndoială statul de drept, nu mai comentez – decideți singuri dacă mai există citind acest articol.

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to E firesc

  1. Andrei says:

    În ceea ce privește votul cetățenii ar trebui să fie egali în drepturi, indiferent că sunt în țară sau străinătate, acasă sau la bunici. Diferențierea asta pe care o propui tu e artificială, bazată pe un criteriu fără legătură cu egalitatea. De ce nu s-ar lua așa cvorum din cetățenii de etnie română, pentru că ceilalți nu ar fi chiar români 100%… Sau din cei care au venit la vot în ultimele 3 scrutinuri consecutive, pentru că ceilalți ar fi foarte interesați…

  2. Sorin Dolha says:

    Diferențierea nu e propusă de mine, ci de lege (doar legiuitorul, mandatat de popor, poate fi de “vină” pentru orice problemă apărută). Din punctul meu de vedere, însă, diferențierea nu se referă deloc la vot sau la dreptul de vot al cetățenilor (care e stabilit de Constituție), ci doar la listele de alegători pe baza cărora se fac calculele (încă un motiv pentru care nu e bun cvorumul în situația referendumului pentru demiterea președintelui, deși ar putea fi util pentru cele pe probleme de interes național – încă odată, halal Parlament avem să propună și să voteze așa ceva – întrucât CCR doar a clarificat, nu a introdus regula!)

    Mie personal mi se pare corect să avem liste permanente numai cu cetățenii domiciliați pe teritoriul nostru, dintr-un motiv simplu: România ar putea să nu fie informată când apar modificări în situația cetățeanului cu domiciliul în afara statului; de exemplu, dacă cel din afară decedează, România n-ar ști să-l șteargă de pe lista permanentă, dacă nu anunță nimeni asta (și nici nu cred că are cineva vreo obligație în acest sens într-o țară străină), pe când în România medicul român va informa autoritățile când este declarat decesul.

    (Etnia și domiciliul sunt chestiuni de natură diferită și – după părerea mea – nu sunt opozabile. Etnia este expres considerată a fi subiect de discriminare și legea electorală, ori alte legi, nu ar putea lua în calcul asemenea date personale pentru stabilirea cvorumului sau rezultatelor alegerilor ori referendumului. Dar domiciliul legal – în România sau afară – este o chestiune administrativă de care legea poate ține cont, zic eu, fără să fie incorectă.

    În fine, nici numărul de participări la scrutine nu cred că este interesant din punct de vedere al legii pentru stabilirea listelor electorale pentru că dacă s-ar lua în calcul ar genera un alt fel de discriminare, de asemenea nepermis în *demo*crație. S-ar obține o democrație ponderată, inconsistentă cu spiritul Constituției din 2003, și deși unii susțin că poate ar fi mai bună, mai ales dacă se ponderează și după alte criterii, precum IQ-ul cetățenilor, eu cred n-ar duce decât – ca multe alte tipuri de discriminări inițial considerate bune – la “asuprirea” unor mase, nedemnă pentru mileniul 3.)

    Notă: Pentru cei interesați, am inclus în cadrul postului principal o actualizare care cuprinde informațiile juridice cu care susțin punctul meu de vedere (ca să nu vorbim fără să ne bazăm pe ceva).

  3. Sorin Dolha says:

    (Am adăugat câteva actualizări, opinii recente, în ultima parte a postului principal.)

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s