Bucovina, gospodina

Am trecut recent prin județele Suceava (parte a Bucovinei) și Neamț (nord-vestul Moldovei). Pe scurt, mi-a plăcut mult:

  • Oameni cumsecade și ospitalieri peste tot – te simți ca acasă!
  • Mâncare excelentă – gustați neapărat borșurile!
  • Drumuri excelente, chiar și județene! (nu aș fi crezut, după periplul anterior prin Maramureș); mai puțin, poate, zona reședinței Suceava însăși (ciudat); Cetatea de Scaun îi ține isonul (pare a avea mare nevoie de restaurare – era și ceva macara pe-acolo, poate totuși…)
  • Majoritatea șoferilor au fost normali, am întâlnit parcă mai puțini “jmekeri” (comparativ, de exemplu, cu E60-ul între Oradea – Cluj-Napoca – Dej) și la fel de puțini “melci”.
  • Peisaje extraordinare, mai ales în zona montană: Ceahlăul este nemaipomenit. Cheile Bicazului nu sunt, după părerea mea, chiar atât de spectaculoase pe cât se spune: sunt un fel de Cheile Turzii cu drum național median, dar și cu (prea) multe tarabe cu magneți pentru frigider și alte cele. Lacul Roșu (jud. Harghita) este totuși interesat, cu trunchiurile lui scufundate înțepând luciul apei – merită oricând o mini-excursie separată (legată de Sovata – Praid, de exemplu).

Fotografii de peste tot puteți găsi în acest album (necesită cont Facebook).

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Călătorie and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s