Referendum cu morți negativiști

Din câte am auzit azi de la Mr. Ponta, aflat prin Belgia parcă, referendumul referitor la posibila demitere a președintelui din 29 iulie va fi organizat în conformitate cu proiectul de lege recent dezbătut de CCR, urmând a fi promulgat de președintele interimar.

  • Corolar: cei pe care nu-i interesează dacă președintele ar trebui demis sau nu (de exemplu din lipsă de spirit civic), dar și cei care sunt pe listele electorale dar nu sunt disponibili la momentul respectiv, indiferent de motiv (de exemplu în caz că au murit între timp!) sunt asimilați implicit – incorect ori inaplicabil – a dori să nu aprobe demiterea președintelui.

Mi se pare aberant, nefiresc și complet ilogic rezultatul, dar așa a decis Parlamentul României când a propus și susținut proiectul de lege respectiv. Din câte am înțeles eu, nu CCR a adăugat condiții în lege, cum spuneau unii: judecătorii doar au clarificat faptul că anumite articole din lege sunt cumulative (spre deosebire de articolele corespondente ale OUG-ului separat dar cu aceeași temă aflat în vigoare). Halal Parlament avem!

Oricum însă, indiferent de aceste detalii și indiferent de felul votului lor (afirmativ ori negativ), cetățenii ar trebui să participe la referendum dintr-un motiv simplu: democrația înseamnă, prin definiție, conducere prin voință populară. Un referendum important fără cvorum (chiar impus ilogic în situația dată) ar putea indica o țară care nu dorește, de fapt, democrație!

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s