Guvernul poantă

Cred că după aproximativ o săptămână de la investirea noului guvern se vede cu ochiul liber că nici acesta nu e extraordinar, deși pare într-adevăr mult mai hotărât și cu mult mai mult bun-simț. Trebuie însă doar privite declarațiile, citite deciziile din Monitorul Oficial și pur și simplu urmărite acțiunile membrilor (care par să se și schimbe des, cel puțin la Educație) pentru a găsi nu una, ci chiar mai multe poante.

A se vedea, de exemplu, vizita d-lui Victor Ponta la Bruxelles (presărată cu discuții pe subiecte care necesitau întâlniri cu alte persoane, nefiind atributul funcțiilor interlocutorilor găsiți disponibili), sau faptul că susține verbal respectarea legii ca primă prioritate (deși aceasta ar trebui să fie oricum implicită, nefiind necesară declarația), pe când anunță creșterea salariilor bugetarilor încă din luna iunie deși legea limitează dreptul guvernului de a emite rectificări bugetare pentru creșteri ale fondului de cheltuieli cu personalul și, în general, în prima jumătate a anului (informații via Valentin Stan, Conexiuni, 11.05, Antena 3).

Asta nu înseamnă că era mai bună guvernarea anterioară. Nicidecum. Doar remarc că România n-a ajuns să obțină un guvern acceptabil (din punctul meu de vedere) în urma rocadei de la guvernare. Personal păstrez pentru alegerile viitoare votul negativ adresat vechii puteri, doar că mi-ar părea rău să trebuiască (iar) să votez dintre două (sau mai multe) rele. Voi avea însă grijă, chiar și atunci, să cântăresc foarte bine valorile răului, forțându-mi memoria; doar că e posibil ca românii să uite iar trecutul, cum fac de obicei…

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s