Frumos-urât, corect-incorect

Location of ( green ) – on the European contin...

Image via Wikipedia

România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la Spațiul Schengen: frumos. Pentru aderare, orice țară are însă nevoie de consensul tuturor membrilor existenți: corect.

Dintre membrii existenți, unii nu susțin România în această privință (recent Olanda și eventual Finlanda, anterior Franța și Germania), invocând motive neprevăzute de reguli: urât. Se proclamă necesitatea introducerii unor noi reguli (în timpul “jocului”): incorect.

României i se cere să fie mai puțin coruptă (căci este prea) și să aibă mai multă grijă de cetățenii ei nomazi (căci are destui): incorect din punct de vedere tehnic (astfel de reguli trebuiau specificate anterior începerii derulării monitorizării în vederea aderării), corect din punct de vedere politic (să recunoaștem, problemele menționate sunt reale).

După părerea mea, România ar trebui să ia măsuri eficiente pentru diminuarea corupției până la un nivel acceptabil și gestionarea unor programe de integrare socială reală pentru cetățenii mai puțin civilizați: aceste soluții ar ajuta pe termen lung, nu doar pentru a rezolva problema punctuală Schengen a României (care s-ar rezolva de la sine), ci pentru bunăstarea și buna conviețuire a tuturor cetățenilor europeni: ar fi frumos. În aceste condiții, Europa “veche” nu ne-ar mai disprețui: ar fi corect.

Actualizare:  Ce măsuri concrete se pot lua pentru a rezolva cele două probleme menționate?

  1. S-ar putea organiza foarte multe flagrante pentru dare și luare de mită, urmate de trimiterea în judecată (și, pe baza probelor irefutabile, condamnarea inculpaților); veștile vor fi transmise rapid, iar “teama” de sistem va deveni un stăvilar al corupției. Sigur, agenților sub acoperire nu le este permis, prin lege, să instige la infracțiuni (de exemplu, nu pot încerca ei să ofere mită pentru a prinde o persoană că ia), dar sunt și alte modalități de a “rezolva” treaba cu success (ar putea uita o sumă de bani într-un plic pe un birou, aproape ca și când ar da mită, iar neprezentarea găsitorului la Poliție cu plicul ar deveni furt – o alta, dar tot infracțiune).
  2. S-ar putea organiza sesiuni speciale de educație a adulților în anumite zone populate de persoane mai puțin civilizate: un cinematograf mobil difuzând un film realizat special pentru a prezenta avantajele traiului într-o societate civilizată și repercusiunile (legale, morale) pe care le au diferite acțiuni imorale sau infracțiuni (cu exemple concrete, făcându-se apel la empatie), iar la final se primește o pungă cu alimente (pentru a se transmite ușor vestea și a chema la educație și pe alții din zonă).

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s