Sărăcie

Multă lume spune că este sărăcie în România, așa, la modul general. Eu cred însă că numărul săracilor genuine (care au ajuns în această situație din cauza unei neșanse) este de fapt mult mai mic decât numărul total al săracilor determinat pe baza veniturilor lor, incluzând aici leneși, indeciși (cei care gândesc mult și nu riscă niciodată), ori neasigurați la riscurile asumate (am decis să-i numesc așa pe aceștia din urmă ca să nu-i fac… proști).

Astăzi însă, când am ieșit la plimbare cu Robert, deoarece am dus și gunoiul (timp în care Ioana m-a așteptat cu Robert în cărucior la scara blocului) am avut ocazia să aflu că numărul celor loviți de soartă este, totuși, în creștere (probabil datorită crizei): când m-am apropiat, lângă container, am văzut o fetiță (era puțin mai brunetă decât majoritatea celor din jur, dar nu rasa e importantă); mă așteptam să mă întrebe: “N-aveți să-mi dați 5 lei?” (sau ceva similar); m-a întrebat însă: “N-aveți o coajă de pâine?”. Din păcate n-aveam niciuna nici alta, pe moment, dar m-am întors la Ioana și am luat 3 lei din portmoneu, decis să i-i duc (nu mă suspectați, nu scriu acest fragment ca să mă laud: fac foarte rar astfel de gesturi, deoarece cred cu tărie în mesajul fimului Filantropica). N-am mai găsit-o însă, nu știu unde plecase. Mi-a părut oarecum rău.

Dar întâmplarea de azi m-a făcut să-mi dau seama că tot mai mulți români devin săraci, iar, chiar dacă ei înșiși nu sunt săraci genuine, copiii lor sunt (au avut neșansa să aibă un astfel de familie). Iar statul ar fi trebuit să-i ajute pe acești oameni, dat fiind că suntem în mileniul 3, în UE și în plin proces de dezvoltare. Chiar în pofida crizei, zic eu!

Notă: Desigur, ați putea spune că sentimentul de milă încercat de mine azi e unul socialist, nicidecum potrivit articolului meu anterior (De ce liberalism?). Însă liberalismul acceptă (așa cum explicam, dar poate nu suficient de clar și în acel articol) politici sociale în măsura în care acestea sunt aplicate punctual și numai acolo unde neșansa este sursa sărăciei.

PS: Sunt sigur că acest sentiment de milă ar trebui să ne încerce nu doar în cazul unor oameni (unde avem empatie maximă) ci și la alte viețuitoare (și poate, pe unii, ne/îi încearcă). Dar generalizând, ne dăm seama că totuși, deși suntem capabili de acest sentiment, trăim într-o lume dură, și trebuie să acceptăm situația, și cel mult, putem să strigăm ori să ne plângem și să încercăm să facem statul (societatea) mai conștientă: ar trebui să rezolve aceste cazuri, chiar din motive raționale (și nu neapărat din omenie): poate că un copil năpăstuit care moare azi (uneori la propriu) de foame ar putea deveni o excepție a societății și ar inventa o chestie care ne-ar schimba viitorul, dacă noi toți, ceilalți, i-am oferi un minim ajutor pentru a-și putea croi un drum decent în viață.

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s