Card BancPost Visa cu cip (Romanian)

Acum câțiva ani am vizitat Londra și o mică parte din restul Marii Britanii. La castelul Windsor, însă, n-am putut plăti cu cardul, deoarece n-avea cip BancPost Taifun-ul meu (pe care, apropo, îl am de când a apărut pe piață, acum și mai mulți ani, fiind primul card românesc utilizabil prin Internet, având pe atunci o clonă virtuală de carton – ce vremuri!)

Revenit în țară m-am interesat ce bănci oferă asemenea carduri. Numai câteva obscure și BRD, parcă. Cum eu nu (prea) fac afaceri cu obscurii și nici cu francezii, am renunțat temporar la idee.

Separat de toate acestea, anul acesta mi-am făcut un nou card, de tip Visa Classic, iarăși de la BancPost. Își făcuse și Ioana (soția mea) unul, cu o lună înainte, pe un cont de economii și m-am gândit că nu pot rămâne mai prejos. Nu era cu cip (din câte am văzut la ea), dar vroiam să am și eu un Visa (Taifun-ul e Mastercard și altele n-aveam).

Surpriză însă: pentru că al meu a fost emis după 1 iulie (spre deosebire de al ei) este cu cip (i-am tot făcut ciudă, de-atunci)!

Dar, oricum, la Windsor nu mai avem de mers, cel puțin până crește Robert mai mare, să înțeleagă și el ce-i aia. Așadar, până atunci, măcar să transmit informația pe Internet, poate are nevoie altcineva!

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică. Bookmark the permalink.

One Response to Card BancPost Visa cu cip (Romanian)

  1. Tudor Turcu says:

    Mai sunt si alte banci ce emit carduri bancare cu cip (Raiffeisen la noi).Prin Cluj e util in doua situatii: la unele magazine la plata cu cardul nu mai e necesara semnatura (doar pin-ul), si usureaza plata la parcometrele ce accepta carduri..

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s