Un restaurant deosebit: Hubertus (Romanian)

Studiind meniulIeri după-amiază eram prin oraș cu Ioana (foto) și aveam chef să mâncăm într-un loc în care n-am mai fost. Am ales aproape la întâmplare Hubertus, întrucât am auzit numai lucruri bune despre restaurant.

Concluziile noastre sunt următoarele:

  • Primirea și servirea sunt excelente: de cum am intrat, un chelner ne-a luat hainele, le-a dus la garderobă, apoi imediat ce am terminat de studiat meniurile a și venit să preia comanda;
  • Mâncarea este foarte bună, există tot ce apare în meniu (inclusiv specialitățile – eu am comandat mușchi de vită lionesse, una dintre specialitatățile bucătarului) și este gata mult mai repede decât te-ai putea aștepta;
  • Meniul este bogat, conținând inclusiv bucate vântorești și multe specialități pe care nu prea le găsiți în altă parte (comparabil, ba chiar pe o treaptă mai sus față de restaurantul hotelulului Danubius din Sovata sau de restaurantul hotelului Acasă la Dracula din Poiana Brașov);
  • Prețurile sunt mai mari decât în alte restaurante din oraș (dar comparabile cu cele din hotelurile de 4 stele menționate mai sus), dar merită per ansamblu dacă vrei să ieși câteodată într-un loc mai special;
  • Atmosfera este una vieneză: decoruri deosebite, muzică în surdină între clasic și modern, servirea în ton;
  • Desigur, au internet wireless gratuit, așadar am putut să mă relaxez la masă, nu m-am stresat că vreun client m-ar fi contactat pe e-mail iar eu nu aș fi răspuns decât prea târziu (așa că am luat și desert Limbă scoasă).

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Mâncare și băuturi. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s