Oglinda universală (Romanian)

Nu m-am gândit până acum la chestia asta, dar s-a gândit fratele meu, Ovidiu, în timp ce discutam pe teme related. Întrucât mi s-a părut o idee interesantă, o public aici (cu acordul lui), adăugând un râspuns propriu la întrebarea din final:

  • Cu cât privim stele și galaxii mai îndepărtate, vedem starea lor de la momente tot mai vechi (vedem practic istorie): lumina emisă de către acestea ajunge la noi într-un interval de timp tot mai mare, pe măsură ce privim mai în depărtare (deoarece viteza luminii e constantă și finită).
  • În consecință, dacă acceptâm teoria Big Bang-ului (cea a formării spațio-timpului universal la un anumit moment dat din trecut), există o distanță maximă la care putem vedea, respectiv distanța parcursă de lumină de la Big Bang până acum (se face și precizarea că, deocamdată cel puțin, universul se extinde suficient de încet, chiar dacă extinderea pare să accelereze).
  • Așadar, dacă privim cel mai îndepărtat punct din univers, vedem de fapt, Big Bang-ul (de fapt, nu vom vedea lumina exploziei, ci un fond de radiații similar în orice direcție privim, datorită estompării naturale a frecvenței de undă – acest fapt a fost dovedit experimental, confirmând de fapt teoria Big Bang-ului).
  • Dar dacă noi vedem niște unde (sau, discutând dual: fotoni sau alte tipuri de particule) care au fost generate la Big Bang, iar noi suntem formați din particule care au fost de asemenea generate la Big Bang, nu cumva putem spune că ne vedem în oglindă, văzând practic aceeași materie din trecut din care suntem noi acum formați în prezent?

Răspunsul meu la această întrebare, aflat după chibzuință îndelungată (deși pare firesc, logic) este:

  • Nu, acele unde/particule pe care le vedem ca fiind emisii de la Big Bang nu sunt aceleași cu particulele din care suntem noi compuși (nu pot fi identice), pur și simplu pentru că noi suntem compuși din anumite particule cu care celelalte interacționează atunci când noi le “vedem”: diferența constă din drumul particulelor prin spațiu, unele ajungând să ne formeze pe noi, altele umplând mereu spațiul (poate parcurgând de mai multe ori unele distanțe) până când am apucat noi să le sesizăm.

Actualizare: În final, adaug o concluzie mai optimistă:

  • Așa cum atunci când ne vedem în oglindă, nu ne intră în ochi particule care fac parte din noi, ci fotoni proveniți de la soare (sau de la un bec), reflectate de noi în anumite feluri, tot așa putem spune că privind în adâncimea maximă a spațiului vom vedea o oglindă a noastră, așa cum eram la Big Bang (adică imediat după): vedem particule/unde emise din aproprierea particulelor din care suntem și noi făcuți!

PS: Totuși, nu sunt sigur că raționamentele făcute mai sus sunt corecte din punct de vedere fizic, întrucât de-o vreme nu prea am mai avut vreme să studiez probleme legate de fizica universului și m-am bazat mai mult pe amintiri, câteva articole citite mai recent, și logică. Numai că în fizică surprizele sunt uneori așa de mari, încât nu pot fi înțelese pe deplin numai prin aceste elemente…

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Hobby-uri. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s