Avatar 3D (Romanian)

În sfârșit am reușit să văd Avatar (în format 3D cum mi-a fost recomandat). Impresia mea generală e una sub așteptări. Poate și pentru că am avut așteptări foarte mari, dat fiind că multă lume a apreciat în mod deosebit acest film.

În primul rând, ceva aparent de bine: s-a acordat o foarte mare atenție detaliilor (frunzulițe, fire de iarbă, etc.). Însă unele nu au fost așa reușite, după părerea mea: vezi de exemplu hologramele 3D afișate translucid în aer, generate de aparatura din bazele omenești de pe Pandora – mi s-au părut că tremurau uneori. Imaginea în sine și mișcările mi s-au părut un pic tremurânde. Și nu îmi tremura mie capul. Nerd

Apoi efectele 3D (plăcute de atâta lume) mie nu mi s-au părut chiar așa de spectaculoase. Am văzut efecte mult mai bune, cel puțin după cum le-a văzut ochiul meu, în Poveste de Crăciun. Au lipsit, în comparație cu acesta din urmă, zborurile privitorului peste plaiuri, senzațiile tari de tip rollercoaster. Sau poate m-am obișnuit eu cu 3D-ul și nu le-am mai sesizat. În plus, Poveste de Crăciun a fost primul 3D pe care l-am văzut (excluzând un scurtmetraj vizionat în Disneyland, Paris) și poate m-a marcat mai mult din această cauză. În fine, per ansamblu, așteptam mai mult pe zona efectelor.

Ce ne mai rămâne? Povestea: mi s-a părut atât de previzibilă încât la un moment dat făceam diverse teste cu ochelarii 3D, gen vizionare la 45 de grade sau diverse asemenea. Mi-ar fi plăcut mai mult ca filmul să se termine după exterminarea copacului-mamă, să nu se mai întoarcă soarta războiului. Eventual împreună cu copacul spiritelor. Era mai realist așa. Thinking

În plus, aproape toate elementele extraterestre au fost preluate de pe Pământ (ceea ce nu mi se pare firesc): animale foarte asemănătoare cu diversele animale terestre – cai, păsări, etc., apa și focul similare, flora uneori iluminată intern, dar nimic deosebit – există și în oceane faună fosforescentă asemănătoare, copaci cu rădăcini unite – precum există și pe Pământ, triburi extraterestre precum cele africane sau amerindiene, religie extraterestă similară multor religii de-ale noastre, etc. Dar deh, e un film SF și nu științific – iar empatia privitorului cu personajele trebuia susținută cumva: nu se putea face dacă se luau conceptele direct din Universul Știut de la National Geographic. Însă mă așteptam la mai multe noțiuni științifice corecte, cred că se putea încerca un pic mai mult și pe acest plan. Disappointed

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Divertisment. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s