Habemus Papam? (Romanian)

A ieșit fum (alb?) din BEC: dl. Traian Băsescu, candidatul PD-L la alegerile prezidențiale de ieri, este câștigător, având un procent de aproximativ 50,4% (fluctuant, dar de-acum, matematic nu prea se mai pot schimba multe, eventual zecimala de după 50). Cu fraude (cum vor striga, poate, unii) sau fără (cum vor striga desigur alții), n-are mare importanță (după părerea mea, este mai degrabă cu, din partea ambelor părți, dar putem numai cel mult să intuim, în ce procente și în ce volum sunt asociate fiecăruria, iar în plus ar trebui să fie și dovedite și nu doar afirmate). Rezultatul contează.

Așadar, felicitări! Îi doresc d-lui Băsescu să aibă mintea mult mai luminată și mai limpede ca înainte (când a tot făcut greșeli, asumate aproape obsesiv de către domnia sa pe tot parcursul campaniei electorale precedente – și deocamdată iertate doar de aproximativ jumătate dintre alegători).

Și să ia în serios avertismentul celor aproximativ 5 milioane de români care au votat pentru mai multă liniște în țară, inclusiv pentru ideea acceptării necondiționate de către președinte a unei majorității parlamentare atunci când aceasta se formează, chiar dacă, se pare, în continuare se dorește deopotrivă un conducător despotic în această funcție (deși, teoretic, funcția respectivă are de-a face doar cu medierea conducătorilor și cu reprezentarea statului, nicidecum cu conducerea propriu-zisă, cel puțin conform Constituției curente – ori poate se va schimba și asta într-o posibilă nouă variantă, odată cu modificările referitoare la structura legiuitorului?)

PS: Sper că n-am venit prea devreme cu acest mesaj, felicitându-l pe Băsescu, așa cum s-au bucurat (tragi-comic, după părerea mea) cei din tabăra d-lui Geoană, aseară. Mai vedem oricum, când se reaprinde BEC-ul. Zâmbet

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s