Păpușă sau păpușar? (Romanian)

Referitor (sau în continuare) la discuția propusă anterior, se spune că la prezidențiale trebuie să alegem între două rele, între o păpușă și un păpușar. Și să votăm neapărat.

În legătură cu cea de a doua parte, părerea mea este că într-adevăr trebuie să votăm neapărat, exceptând cazul în care cei doi candidați ni se par exact egali (fie în bine, fie în rău): dacă unul ni se pare mai bun, îl votăm; dacă unul ni se pare mai rău, îl votom pe celălalt. Desigur, cazul în care cei doi ar fi cu adevărat egali în concepția cuiva are o probabilutate infimă, așadar înțeleg și sunt pe deplin de acord cu îndemnul de a merge la vot.

Însă modul în care estimăm binele sau răul pentru comparație și decizie, după părerea mea, trebuie să fie bazat pe teorie (de asmenea, propusă a fi discutată anterior): președintele nu are (sau nu ar trebui să aibă), conform Constituției, prerogative executive. Cu alte cuvinte, atunci când votăm la prezidențiale ar trebui să NU votăm un conducător, ci doar un șef al statului. E o mare diferență: conducătorul (executiv) rămâne Guvernul (având primul ministru propus și necesar a fi acceptat îmrepună cu întreg cabinetul său în primul rând de Parlament, și abia în al doilea rând doar desemnat de președinte: aici putem discuta în continuare, dar după părerea mea spiritul Constituției indică faptul că președintele nu are ultimul cuvânt în cadrul desemnării menționale, cum s-a interpretat uneori textual articolul respectiv din lege).

Așadar nu contează, după părerea mea, la prezidențiale dacă un candidat este descris ca fiind păpușa cuiva, pentru că păpușa e paralizată, imună la mișcările exterioare, orice sfori rupându-se la orice mișcare (cel puțin teoretic, iar practic ar trebui să fie la fel, legea trebuind respectată inclusiv de către președintele de bun simț, chiar dacă are imunitate). Mult mai rău ar fi, după părerea mea, să votăm un păpușar, pentru că ar putea conduce (chiar de pe scenă, nici măcar din umbră) proprii păpuși executive și legislative în deplinătatea libertăților lor de mișcare, utilizând sfori mult mai puternice, sporind astfel considerabil riscul reîntoarcerii unei dictaturi nedorite.

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Știri și politică. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s