Explicația biologică a religiei (Romanian)

Am citit zilele trecute primele secțiuni (urmează să le citesc în curând și pe celelalte) ale unui articol foarte interesant pe Wikipedia: Explicația biologică a religiei. Vă recomand călduros să-l citiți (măcar prima parte), în special dacă sunteți interesați de chestiuni precum religia, filosofia, biologia și/sau fizica. (Dacă nu sunteți în vacanță, va fi probabil nevoie de mai multe zile pentru parcurgerea completă, este lung!)

Câteva citate descoperite până acum (din punctul meu de vedere, cele mai interesante):

Religia apare ca un ansamblu de reguli culturale şi morale care îşi au rădăcinile în legi biologice observabile, legi care maximizează şansele de supravieţuire şi reproducţie a individului.”

“Într-o populaţie, altruiştii vor fini deci prin a-i înlocui pe egoişti, ei posedând un avantaj, anume cooperativitatea, pe care cei din urmă nu îl au. Întrajutorarea se revelează deci a fi o strategie câştigătoare în sânul unei specii socialmente dependente cum e specia umană, şi de aceea el a fost reţinut de către selecţia naturală.”

“Explicaţia biologică a evitării incestului stă în faptul că în numai 10 generaţii de reproducţie incestuoasă într-o populaţie anume, se ajunge la omogenitate genetică în peste 90 la sută dintre indivizi. Ori omogenitatea genetică echivalează cu suicidul genetic, căci combinaţiile genetice nocive n-ar mai avea corespondentele lor sănătoase. Un profil genetic predispunând la aversiune pentru reproducerea incestuoasă are asigurată, astfel, o propagare mai eficientă într-o populaţie prin simplul fapt că va produce indivizi mai sănătoşi care vor suplanta profilul contar.”

“Funcţia riturilor ce presupun o investiţie importantă, cum e cazul obligaţiilor religioase ca postul, cântatul sau rugăciunile îndelungate, de ordinul zecilor de minute sau chiar orelor, mutilările fizice precum circumcizia sau excizia, sacrificiile materiale, şi ele transmit un mesaj, anume unul foarte important. Dacă raţiunea de a fi a religiei este de a asigura coeziunea grupului şi de a procura individului care face parte din acesta avantajele cooperării, ritualul religios reprezintă preţul de plătit pentru a beneficia de aceste avantaje. […] Din perspectiva biologiei, ritualul este un mecanism care permite demascarea profitorilor şi dejucarea înşelătoriei indivizilor asociali care ar dori să profite de avantajele grupului fără a investi un efort echivalent. În antropologie aceasta se numeşte ‘teoria semnalului costisitor’ (William Irons), iar biologia cunoaşte ‘teoria handicapului’ (Amotz Zahavi), care explică cum comportamente sau atribute aparent handicapante sunt reţinute de către selecţia naturală (de ex., gazela care sare pe loc cât poate ea de sus atunci când vede un prădător; ea cheltuie astfel o energie şi un timp aparent în mod inutil, în loc să le folosească la fugă; dar mesajul comunicat de ea este acesta: cu cât saltul este mai înalt, cu atât şansa prădătorului de a o captura este mai mică, şi astfel cu atât mai puţin merită ca acesta să încerce; acest mesaj este de nefalsificat: o gazelă slabă nu-l va putea imita în mod credibil).

“Pe de altă parte credinţa religioasă mai are un specific aparte, ea făcând apel la o funcţiune cognitivă pe care idealurile laice n-o solicită: e vorba despre funcţiunea sacralităţii. Roy Rappaport explică că ceea ce numim ‘sacru’ este acel caracter nefalsificabil al unui enunţ sau al unei credinţe religioase. Acesta lipseşte idealurilor politice, filozofice sau strict umaniste. În acele comunităţi seculariste amintite mai sus, toată lumea ştie că idealul lor este fructul unei reflexii raţionaliste şi că rămâne permanent posibil ca acesta să fie contestat sau să-i fie opusă o viziune nouă, ‘mai adevărată’ şi mai justă. Enunţuri religioase de genul ‘Iisus este Fiul lui Dumnezeu’ sunt însă nefalsificabile pentru că sunt în primul rând neverificabile. Prin acest fapt, ele constitue un punct de mare atracţie pentru creierul uman, percepţia acestuia fiind că ele sunt nişte postulate pe baza cărora se ordonează celelalte elemente ale cunoaşterii. Acest tip de enunţuri induc impresia unor adevăruiri categorice. Psihologia cognitivă explică asta prin faptul că credinţa în supranatural şochează aşteptările noastre intuitive, fapt care ne face să-i acordăm o putere explicativă mai mare chiar decât regulilor stabilite prin observaţie. În asta rezidă atracţia magiei.”

“Meditaţia şi rugăciunea inhibă o funcţiune superioară esenţială bunei funcţionări a individului şi deci supravieţuirii sale, anume conştinţa de sine. Este vorba despre o disfuncţiune în raport cu starea de normalitate, care dacă ar fi fost produsă de circuite cu unică funcţie, ar fi trebuit să prezinte totuşi un avantaj adapatativ pentru a fi fost reţinută de către evoluţie. Mai mult, această disfuncţiune apare atunci când este provocată artificial, anume de ritualuri. O abilitate reţinută de către selecţie trebuie să se manifeste natural, şi nu să fie dependentă de o tehnică artificială. Ştim foarte bine că există indivizi la care experienţa mistică este declanşată în mod spontan, dar aceştia îşi datorează supravieţuirea, atunci când supravieţuiesc, grupului, care se îngrijeşte de ei. În savana Pleistocenelui nimeni nu s-ar fi ocupat însă de astfel de indivizi, şi ei n-ar fi supravieţuit pentru a-şi transmite genele. De alfel, marii mistici ai istoriei se demarcă mai degrabă prin refuzul lor de a se reproduce, decât printr-o descendenţă numeroasă… Lucrările asupra neurologiei ritualului au permis stabilirea faptului că experienţa descrisă de credincioşi nu reflectă decât un produs al imaginaţiei, ea necorespunzând decât unei stări precise de activare cerebrală. Cercetătorul canadian Michael Persinger a pus la punct chiar o ‘maşină de viziuni’, care provoacă la ordin experienţe mistice ‘la moment’. Doi electromagneţi dispuşi în proximitatea fiecărei zone temporale produc pentru doar câteva secunde un foarte slab câmp electromagnetic care perturbă comunicarea normală între neuroni. Cei care sunt supuşi la un astfel de tratament descriu viziuni şi senzaţii complet identice celor mistice sau acelora descrise de indivizii care au trăit episoade de moarte iminentă: beatitudine, sentimentul unei prezenţe apropiate, viziuni de fiinţe luminoase, senzaţia fuziunii cu universul, senzaţia de plutire, tunel cu lumină albă la capăt, etc. Pentru subiecţi toate aceste senzaţii şi viziuni par foarte reale, tot atât de reale ca şi atunci când percepţiile au loc în stare de conştinţă normală; ei se declară total convinşi de realitatea percepţiei lor.”

“Cimpanzeii se comportă în prezenţa unui eveniment al lumii fizice ca şi cum ar fi vorba despre un eveniment al lumii animale. Ei ‘văd’ agenţi acolo unde nu sunt. În reacţie ei tranzacţionează cu natura (în forma ei înnebunitoare) ca şi cum aceştia ar fi în prezenţa unei fiinţe dotate cu intenţie, în speţă un prădător, deşi nu există nici un prădător nici vizibil, nici prezent. Atitudinea este comparabilă cu aceea a primatului uman care îşi antropomorfizează mediul. Trebuie remarcat că acest comportament cultural nu aduce nici un avantaj adaptativ indivizilor care îl practică: nu-i face nici mai bogaţi în descendenţă, nici mai buni vânători sau culegători, iar prădătorii şi fulgerele nu-i scutesc mai mult sau mai puţin decât pe cei care nu manifestă un astfel de comportament. Şi cu toate astea, ei îl manifestă. Asta arată că e van să cautăm un avantaj adaptativ specific religiei, avantajele existând în funcţiile comportamentale şi cognitive seculare ale abilităţilor în acţiune ŞI în sfera fenomenului religios. Ca şi dansul ploii la cimpanzei, religia este un produs derivat al dispoziţiilor noastre sociale.”

“Sunt ele femeile mai atrase de religie şi supranatural decât bărbaţii? Răspunsul este da. Acesta reflectă de altfel una dintre constatările cel mai bine atestate în ştiinţa religiei (Francis). Sociologii şi psihologii au fost însă incapabili să explice în mod satisfăcător acest decalaj între bărbaţi şi femei, care persistă în ciuda vârstei, veniturilor, activităţii profesionale, statutului marital şi educaţiei. Fenomenul este de altfel observabil în toate epocile şi în toate culturile, acolo unde sunt disponibile date în această privinţă.”

“Nimeni nu poate susţine că există o genă a altruismului, a credinţei în Dumnezeu sau a rugăciunii. Biologii folosesc, dacă o fac, astfel de sintagme pentru a sugera un profil genetic particular care favorizează sau atenuează aceste comportamente. […] Mai mult decât anatomia, comportamentele se bazează pe efectul combinat al unui număr ridicat de gene. Acest sistem în cascadă are ca efect că o modificare minoră a unei singure gene poate antrena modificări comportamentale majore la celalt capăt. De aceea alelele (variantele) unei singure gene pot avea un efect asupra expresiei mai marcate sau mai estompate a unui comportament. Dacă nivelul de serotonină, vasopresină sau a oricărui alt neurotransmiţător sau hormon are, de exemplu, o influenţă asupra deschiderii la spiritualitate, modificarea unei singure baze a unei gene codând aceşti consituenţi biologici sau constituenţii sistemelor lor de sinteză, sau încă codând receptori ai acestora purtători de mesaj, vor putea să antreneze variaţii ale gradului în care o persoană manifestă fervoare religioasă. O persoană genetic mai sensibilă la spiritualitate va fi prin însuşi acest fapt mai influenţabilă de către factorii sociali încurajând o astfel de dispoziţie.”

Explicația biologică a religiei, Wikipedia (limba română), 6 octombrie 2009

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Hobby-uri. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s