Nu răspundeți la chestionare telefonice decât dacă Dvs. personal cunoașteți identitatea societății apelante (Romanian)

Avertisment: există cazuri de apeluri telefonice nesolicitate din partea unor societăți comerciale dubioase care vă solicită inițial (aparent dezinteresat) doar să răspundeți la un chestionar în diverse domenii, dar care (probabil) intenționează mai târziu să vă vândă diverse servicii “promoționale” (adevărate sau fictive), utilizând chiar și metode imorale de captare a atenției (unii spun chiar de “spălare de creier”) pentru a-și atinge scopul!

Soția mea a răspuns la un astfel de chestionar (aparent banal) din partea agenției de turism First Choice Marketing (din Timișoara) acum câteva luni (pe mine nu m-ar fi putut prinde – eu refuz astfel de apeluri din start), iar după câteva săptămâni a primit un telefon din partea aceleiași societăți transmițându-i-se că a câștigat un premiu, adică fie un televizor, un aparat foto, fie un ceas, și că va trebui să vină împreună cu soțul la un hotel din oraș pentru a participa la o tombolă pentru deciderea obiectului câștigat (ulterior am aflat că acolo urma să fie făcută înainte și o prezentare a agenției de turism respective). Totul părea în regulă. Însă noi n-am avut timp pentru astfel de acțiuni mai ales că am aflat că prezentarea firmei urma să dureze câteva ore (iar timpul costă foarte mult!) și în plus am avut și niște discuții în contradictoriu cu ei (:-D), dar un moment chiar am regretat că nu am putut particpa la tombolă să vedem ce am fi avut de câștigat!

Peste aproximativ o lună am fost sunați din nou, cerându-ni-se din nou să răspundem la chestionar! Deja am devenit nervoși și le-am închis telefonul, spunându-le că am mai răspuns odată și că era normal să știe acest lucru, dar apoi am uitat (credeam definitiv) de firma respectivă și ne-am continuat viața în mod normal.

Sâmbătă seara însă am văzut o emisiune care ne-a șocat: Reporter Special (Antena 3) – derulați, prima parte conține ediția specială de știri. Era vorba acolo despre o altă firmă, Options International din București, însă similitudinea cu First Choice Marketing era izbitoare. Au remarcat-o și ei înspre finalul reportajului: Aceleași metode de cooptare a participanților la tombolă, aceleași premii, același site, același patron englez, John nu-știu-cum etc. În plus am aflat ce se întâmpla la prezentarea societății: prin metode cel puțin dubioase (întuneric, muzică dată foarte tare, etc.) ți se puneau în brațe niște contracte și ți se prezentau (oral) clauzele acestuia – gen cu 700 sau 900 Euro excursie în Tenerife, etc., dar dacă semnai (în acele condiții de stres) urma să îți dai seama că ai fost păcălit (în contractul scris clauzele nefiind aceleași cu cele prezentare oral!)

Citiți aici (sau căutați pe Web) și alte mărturii (chiar ale unora dintre păcăliți).

Noi am răsuflat ușurați că n-am participat la așa ceva și vă doresc să nu participați nici Dvs.! Eu zic că mai bine nu pierdeți nici timpul inițial cu chestionarul, fiți ferm și răspundeți negativ, de la început. Nu vă faceți griji pentru a vă purta prea moral, nici ei nu-și fac! Nu trebuie nici să îi înjurați (dacă nu vreți) dar un răspuns negativ ferm vă va salva (poate) de la multe belele!

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Divertisment. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s