Noi și Emil Boc la Serbările Zăpezii de la Băișoara (Romanian)

Împreună cu niște prieteni din Turda ne-am gândit că ar fi frumos să mergem până la stațiunea Muntele Băișorii (Băișoara). Zis și făcut. Nu mult după ce am ajuns (după ce am făcut o tură până la pârtie și câțiva pași primprejur), ce să vezi: dl. Emil Boc, primul ministru al României, împreună cu familia și cu doamna primar din Băișoara, înconjurați peste tot bineînțeles de personalul SPP, tocmai ieșiseră de la restaurant și se dădeau cu sania, pozând apoi cu persoaneje din jur! Cu mulțimea se purta cât se poate de firesc: lumea îi ura ”Să trăiți!”, dânsul răspunea ”Sănătate!” și toți încercau să-l prindă în obiectivul aparatelor de fotografiat. Din fericire nu era exagerat de multă lume (nefiind totuși nici prea puțină) așa că am reușit să facem și noi câteva fotografii interesante, pe lângă celelalte făcute în zonă.

HMI0207.JPG

PS: Ne-am văzut se pare și la știrile TVR, trecând prin spatele fetei lui Boc în fundal. Iar unul dintre prietenii noștri a fost chiar intervievat de Realitatea TV pentru jurnalul de la ora 21 (format Flash® Video, minutul 37)! Zâmbet

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Divertisment. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s