Depășiți obstacolele inevitabile ale vieții (Romanian)

Aceste rânduri reprezintă un mini-ghid pentru depășirea unor obstacole imprevizibile și inevitabile ale vieții, precum un accident grav, o boală severă în familie, sau o problemă personală de alt tip (financiară, legală, etc.); acest articol a fost scris în urma unor reflecții filosofice personale (de noapte :-)): de la început vreau să subliniez că s-ar putea să nu fie aplicabile tuturor oamenilor în aceeași măsură, întrucât fiecare persoană este diferită, având, în mod natural, șanse, oportunități și drumuri diferite în viață începând de la naștere și pe tot parcursul vieții.

Acest mini-ghid este creat în special pentru persoanele care preferă abordarea științifică a lucrurilor (și nu bazată pe vreo credință personală, religioasă sau de altă natură), plecând de la premisa că nu știm cu siguranță cine suntem, de ce suntem aici, dacă ne-a creat cineva și dacă da, cine și pentru a defini scopul general ai vieții noastre recurg numai la ceea ce se cunoaște și nu la ceea ce se s-ar dori. Totuși, sunt multe persoane care se declară credincioase însă credința lor nu este suficient de puternică încât să aibă un răspuns de care sunt ferm convinși pentru toate aceste întrebări (deși uneori pot să practice ritualuri religioase cu mare sârguință), iar pentru aceste persoane s-ar putea ca ideile prezentate aici să fie de folos, totuși, dacă pot raționa în afara doctrinei respective. Pentru persoanele ferm credincioase care știu sigur (în interiorul lor) care sunt răspunsurile la întrebările de mai sus, rândurile acestui articol ar putea fi catalogate drept nenecesare (și ar putea fi adevărat, întrucât pentru ei depășirea obstacolelor vieții se face într-un alt fel).

Să trecem însă la subiectul propriu-zis. Oamenii întâmpină multe probleme în viață. Unele sunt probleme mai simple, fiind așa-numitele probleme de zi cu zi (rezolvabile cu un efort mediu și într-un timp rezonabil, cu intervenții modertate sau chiar fără astfel de intervenții din partea unor terți), altele sunt însă mai grave și depășirea lor putând fi realizată numai prin eforturi masive, în timp îndelungat, chiar colective (de exemplu, în familie sau în întreaga societate), iar uneori este nevoie de acceptarea existenței problemei (fără ca aceasta să poată fi depășită de fapt): această acceptare nu este ușor de realizat și nu de puține ori, din cauză că oamenii nu-și pot rezolva singuri și/sau nimeni nu le poate rezolva anumite probleme grave (așa cum ar fi dorit ei), aceștia pot ajunge chiar la stări psihice tulburate sau gesturi necugetate, precum depresiile sau, ca efect, sinuciderea.

Ce este de făcut? După părerea mea, oamenii ar trebui ca de la o vârstă cât mai fragedă (de când, probabil, problemele lor grave sunt foarte puține sau inexistente), de exemplu chiar din școală, putând fi predate astfel de tehnici la orele de dirigenție, să învețe să se gândească periodic (de ce nu, în fiecare seară) la ei înșiși însă din afara fizicului și psihicului lor.

Dar de ce să ieșim din noi și asta periodic? Ideea este de a vedea și urmări în timp imaginea în ansamblu și a descoperi că, poate, o problemă considerată la nivel personal foarte gravă este de fapt prea puțin importantă pentru întregul ansamblu și pentru scopul vieții. Când spun ansamblu, identific mai multe niveluri: familia, societatea umană, viața în general, universul. Iar când spun scopul vieții, identific scopuri la fiecare nivel: la nivel familial scopul este genetic (de a avea urmași care să permită familiei să existe în continuare, crescând ca număr de indivizi pentru a crește șansele de existență a familiei și în viitor); la nivelul societății umane scopul este de a continua existența oamenilor în univers și de a obține un nivel de trai cât mai bun pentru generațiile următoare pentru a crește șansele existenței omenirii și în viitor; la nivelul vieții în general scopul este unul oarecum darwinist, și anume, de evoluție a speciilor, eventual de obținere a unor noi specii, poate mai bune (din anumite puncte de vedere) decât omul; iar la nivel universal, scopul (poate utopic) ar putea fi de a înțelege universul în totalitatea lui și de a răspunde asfel întrebărilor fundamentale de gen cine suntem noi și de ce existăm (sau dacă toate lucrurile există concomitent, timpul fiind o iluzie, etc.), prin aceste răspunsuri determinând adevăratul sens al vieții.

Spuneam însă că în această abordare ne vom limita la ceea ce cunoaștem de fapt, așadar scopurile vieții pe care le vom considera sunt doar cele de la nivelurile familial, al societății umane și al vieții în general. Nu trebuie neapărat să răspundem la întrebările fundamentale pentru a putea să ne vedem propria persoană din afară.

Cei mai mulți oameni reușesc un prim pas se pot gândi la scopul familiei lor (mai presus de scopul personal) atunci când au copii și se gândesc la binele acestora mai mult decât la binele propriu. Dar puțini oameni reușesc să se gândească la omenire sau la viață în general și la ajutarea acesteia (prin invenții, produse, servicii, pe care le oferă altora, chiar comercial, aducând în final valoare pozitivă pentru societate general). Ar trebui însă să ne gândim mult mai mult la aceste lucruri!

Un lucru important de menționat totuși este că scopurile individuale (personale) al existenței fiecăruia pot fi în continuare țintite și realizate; doar să nu uităm nici de cele ale ansamblului. În mod teoretic ar fi de ajuns dacă ne-am gândi la scopuri mai generale abia după ce au apărut problemele grave în viața noastră (de exemplu, după un accident rutier care ne-a lăsat paralizați), dar deoarece problemele grave tind să răpească foarte mult timp și întregul psihic pentru o lungă perioadă, lăsându-ne temporar mai puțin raționali, personal cred că cel mai bine ar fi să ne fi deprins deja cu o tehnică de vizualizare a ansamblului înainte de apariției situației critice, speranța fiind aceea de a face mai ușor problemei respective în aceste condiții.

Dacă ajungem așadar să reflectăm periodic la scopurile omenirii și ale vieții în general, importante pentru noi vor fi, întotdeauna, faptele care au ajutat sau ajută omenirea sau viața, și mai puțin importantă ar fi (continuând cu același exemplu) o paralizie care ne face viitorul mai sumbru la nivel personal. Chiar și dacă în aceste condiții nu mai putem face alte fapte de același fel sau cu aceeași viteză ca înainte din motive obiective, vom conștientiza că viața noastră a fost și este importantă pentru ansamblu și am putea încerca să ajutăm în continuare: uneori, chiar și în condiții de paralizie totală am comunica prin clipirea ochilor, și am putea astfel transmite asfel biți de informație cuiva care va nota ideile noastre și omenirea sau viața în general ar putea avea de câștigat de pe urma noastră în continuare. Astfel, ne vom simți mai mulțumiți și mai fericiți în interiorul nostru, cu cât ansamblul pentru care am lucrat sau lucrăm este mai larg (proporțional cu volumul). Unii ar putea sugera aici că dacă ajutorul se dedică familiei (celor apropiați) și nu omenirii în general, satisfacția va fi mai mare, pentru că ar fi proporțională și cu apropierea de persoanele ajutate. Posibil, însă personal tind să cred că mai mult contează volumul decât apropierea (desigur, nu avem cum măsura asta, poate depinde și de fiecare persoană în parte).

Oricum, concluzia mea este de a încerca să gândim pozitiv și să conștientizăm tot timpul situația la un nivel cât mai larg din punct de vedere al ansamblului!

Actualizare: Am fost atenționat că propunerea mea este asemănătoare unei religii (chiar dacă fără o dogmă religioasă intrinsecă) sau, mai degrabă, ca un ritual (având operații de efectuat repetitiv, precum obținerea de gânduri pozitive în relația cu societatea, în fiecare zi, sau cât mai des posibil și de al o vârstă cât mai fragedă). Într-adevăr, poate fi acceptată această observație, însă, cu toate acestea, cred că baza de la care s-a plecat este una mult mai științifică decât aproape orice bază a religiilor obișnuite. În plus, oricum, zi de zi, fiecare dintre noi, îndeplinește nenumărate ritualuri (numite însă în acest context rutină): spălatul pe dinți, mesele zilnice, somnul care aproape întotdeauna vine noaptea, etc. fără ca acestea să inducă ideea de persoană religioasă🙂.

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Sănătate și întreținere. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s