Istoria actualizată a computerelor mele (Romanian)

Am găsit recent un post dintr-un blog mai vechi în care descriam (prin 2004) care a fost istoria computerelor mele. Copiez aici acel mesaj (recitindu-l îl găsesc destul de funny), după care continui:

Am văzut primul calculator (HC) când eram în clasa a 6-a, la şcoală, la un curs opţional de informatică (în 1991). Proful de atunci nu prea ştia explica, dar un coleg (Trică) mi-a explicat mai multe şi am înţeles până la urmă şi eu cum adică, X = X+1… Era de fapt X := X+1!🙂

După ce am prins esenţa algoritmilor am început să merg la taică-meu la serviciu să scriu programe în Basic, pe un PC care apăruse pe la ei: Felix PC, un calculator asamblat în România (era vremea lui Ceauşescu).

Mai târziu, prin 1992-1993, am învăţat Pascal (singur, din 2 cărţi cumpărate de la Libr. Universităţii) şi am făcut primele programe şi în Pascal. Le scriam pe caiet acasă şi mergeam la taică-meu la servic să le compilez şi rulez.

În clasa a 9-a eram deja pregătit destul de bine, aşa că am participat la Olimpiada Naţională de Informatică, am ajuns până la faza pe ţară. Într-a 10-a iarăşi am depăşit judeţul, dar n-am mai vrut să merg la cea pe ţară pentru că era undeva în Slatina şi probabil nu mi-ar fi plăcut mâncarea.

Primul meu calculator personal cu adevărat a fost un 386 cumpărat de la Microinformatica, tot în 1993 (pe bani de la Caritas :)). M-a ajutat foarte mult să am propriul computer, aşa că recomand tuturor să cumpere copiilor lor. 386-le avea 1 MB de RAM, memorie video doar pentru 16 culori, şi hard disk de 40 MB. Mai târziu (aprox. 1995) am cumpărat memorie video şi încă 1 MB de RAM, dar oricum Windows 95 a trebuit să-l instalez tot pe hard disk-ul de 40 MB, deşi Setup-ul cerea implicit minim 64 MB… Noroc cu un switch la linia de comandă a SETUP care putea specifica să se treacă peste această verificare. Instalam fără nici o componentă auxiliară, mai puţin DriveSpace. Cum era instalat, ştergeam Help-ul şi executam DriveSpace. Aşa aveam la final încă 20 MB liberi pt. un Word, un Turbo Pascal şi 2-3 jocuri🙂

Am vândut calculatorul 386 în 1997 când mi-am luat un Cyrux 586. Avea 32 MB de memorie, era bun. Şi hard disk de 3 GB. L-am mai şi îmbunătăţit, cu un CD-ROM, cu memorie mai multă, deh, cu tot ce am putut.

Mai târziu (2001) mi-am cumpărat un AMD Duron la 700 MHz cu 64 MB RAM şi disc de 20 GB, care era cu adevărat bun pentru un Windows XP. Întotdeauna am avut ultimul software disponibil instalat pe maşinile mele. Cât am putut, cel puţin. Mi-am luat ulterior şi un CD Writer, am îmbunătăţit memoria până la 256 MB RAM. Cam din 2001 am început să cumpăr şi Internet: un abonament dial up mai întâi, sau cartele.

În 2002, la finele anului, am reuşit să-mi cumpăr un notebook (laptop): Acer Travelmate 225XC, 1.33GHz, 256 MB RAM, hard disk 20 GB. Pe acesta lucrez acum. Mi-am luat şi Zapp, ca să am şi Internet mobil, oriunde aş fi în ţară. Dar nu-mi foloseşte acum, aici în Elveţia decât laptopul în sine…

Am îmbunătăţit memoria laptopului la 512 MB RAM, dar tot nu cred că va fi de ajuns pt Longhorn în 2006/2007… Mai vedem până atunci, sper să-mi iau alt laptop, dacă se va putea tot Acer, cu procesor pe 64 biţi şi placă video DirectX9 să-mi meargă Aero şi tot ce trebuie… Şi memorie destulă… 1GB-2.

Într-adevăr am rezistat cu primul notebook destul de mult, adică până în 2007. La începutul anului mi-am achiziționat un nou Acer, cu Windows Vista (Longhorn – dacă mai ține minte cineva că așa era numele de cod) și l-am îmbunătățit și pe acesta de la 1 GB la 2 GB de RAM. Hard disk-ul e de 80 de GB, am crezut că-mi ajunge🙂. Dar cred că oricât spațiu ai tot îți mai trebuie. Acum mi-am cumpărat și un hard disk portabil suplimentar de 500 GB. Procesorul notebookului este un Intel Core 2 Due, la 1.66 GHz, destul de OK zic eu: merge bine, cel puțin rezonabil. Eh, Vista consumă, nu glumă…

About Sorin Dolha

My passion is software development, but I also like physics.
This entry was posted in Computere și Internet. Bookmark the permalink.

Add a reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s