Religie (Romanian)

În general, noi – cei areligioşi – nu avem nimic împotriva celor religioşi, înţelegându-i şi respectându-i ca oameni cu drepturi depline de a crede orice doresc. (Atenţie, areligios nu înseamnă neapărat o persoană care nu admite posibilitatea existenţei unui creator al universului vizibil, şi eventual un creator al creatorului, cu limită sau fără limită la infinit etc., ci o persoană care crede că practicile ritualice religioase – inclusiv "rugăciunile" – ortodoxe, creştine în general, sau de orice altă orientare – nu sunt mai mult decât pierdere de vreme).

Întreb însă, deşi noi (cei areligioşi) oferim respect şi înţelegere în majoritatea cazurilor celor religioşi, de ce totuşi în cele mai multe cazuri nu primim înapoi această înţelegere şi respect din partea celor din urmă?

Ştiu că normalul şi anormalul sunt definiţii proprii ale societăţii bazate pe opinia majorităţii, dar unele lucruri (precum opiniile religioase, rasa, etnia, orientarea sexuală, etc.) ar trebui să fie conform Drepturilor Omului, considerate normale, indiferent de valoarea pe care o iau pentru o anumită persoană şi indiferent de părerea majorităţii.

Oare chiar trebuie să mă simt în România – care este o ţară liberă şi care a adoptat Declaraţia Drepturilor Omului, după cum spune Constituţia acesteia – pus la zi de societate pentru că nu cred în ceea ce crede această societate?